Junior Achievement Europe si Citi Foundation sarbatoresc 30 de ani de parteneriat prin reinnoirea unui grant in valoare de 1,2 milioane de dolari.
In cadrul initiativei „Pathways to Progress“, Citi Foundation si Junior Achievement (JA) Europe isi continua parteneriatul avand ca scop dezvoltarea competentelor profesionale si antreprenoriale in randul tinerilor din 19 state europene.
In prima parte a anului 2017, Citi Foundation si-a extins la nivel global aria de aplicare a programului „Pathways to Progress“, investitiile in scopul dezvoltarii competentelor necesare integrarii pe piata muncii a 500.000 de tineri urmand sa se ridice, pe parcursul urmatorilor trei ani, la suma de 100 de milioane de dolari. Grantul in valoare de 1,2 milioane de dolari, oferit JA Europe de catre Citi Foundation, se adreseaza activitatilor de instruire – derulate prin intermediul programului JA Compania – in vederea dezvoltarii competentelor profesionale si a spiritului antreprenorial in randul elevilor de liceu.
Mai mult decat atat, 300.000 de dolari din acest grant vor fi alocati unui nou proiect strategic desfasurat in parteneriat cu JA Europe – „Entrepreneurship Education Network“ (EE-HUB) – care se va implementa in sase tari din Europa Centrala si de Est (Romania, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria si Turcia). Primul Summit de Educatie Antreprenoriala se desfasoara in perioada 11-12 iulie, la Bruxelles si se bucura de participarea Majestatii Sale Regele Philippe al Belgiei, a reprezentantilor din cadrul institutiilor UE si ai unor ONG-uri, a bancii Citi si a numeroase alte companii, care se reunesc pentru a discuta despre viitorul educatiei antreprenoriale in randul tinerilor din Europa.
„Citi Foundation face un salt major in domeniul educatiei antreprenoriale a tinerilor din aceste sase tari. O strategie coerenta de promovare sistematica a spiritului antreprenorial este esentiala pentru dezvoltarea competentelor si cunostintelor necesare crearii de noi locuri de munca pe o piata a muncii in continua schimbare. Acest parteneriat va facilita colaborarea dintre institutiile educationale, reprezentantii mediului de afaceri, expertii guvernamentali si cei din domeniul politicilor educationale. Este unul dintre cele mai bune si mai durabile demersuri pe care le putem intreprinde pentru sustinerea tinerilor.“ – a declarat Caroline Jenner, CEO JA Europe.
Printr-o abordare denumita „Mai mult decat filantropie”, Citi Foundation si-a atras propriii angajati in activitati de mentorat si de jurizare in cadrul Programului Compania. Pe parcursul anului scolar 2016-2017, aproape 45.000 de tineri au beneficiat de acest program datorita celor peste 200 de angajati Citi care au contribuit ca voluntari pentru imbunatatirea activitatilor de educatie antreprenoriala a tinerilor europeni.
Studiile recente ale Citi Foundation privind desfasurarea programului «Pathways to Progress» converg asupra ideii ca tinerii din intreaga lume au un spirit antreprenorial dezvoltat, sapte din zece (69%) gandindu-se sa inceapa o afacere pe cont propriu. (A.D.).