Programul #SuperCoders, organizat de Orange România, continuă cu etapa a doua, un concurs național. Toți copiii cu vârste cuprinse între 10-13 ani, care au cunoștințe de bază de programare în Scratch sau code.org, sunt invitați să se înscrie pe site-ul Orange până pe 26 noiembrie și să creeze animații în Scratch și code.org.
Studiile la nivel european prevăd o utilizare din ce în ce mai mare a competențelor digitale în toate tipurile de meserii, inclusiv cele care până acum nu aveau legătură cu tehnologia, de exemplu: agricultură, sănătate, construcții, etc. Totodată, se estimează că în următorii ani numărul meseriilor care vor cere astfel de abilități va crește considerabil. În acest sens, #SuperCoders are ca prim obiectiv familiarizarea copiilor cu tehnologia și pregătirea lor pentru viitor.
Etapa I, Caravana SuperCoders a ajuns la finalul ediției de anul acesta. În cele 10 orașe (Iași, Focșani, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Constanța, Galați, Brăila, Craiova și Târgu Jiu), la caravana au participat aproximativ 500 de copii care au făcut primii pași în lumea programării.
Aceştia au dezvoltat aplicații pe 3 niveluri de dificultate (Storytelling, Maze, Quiz). Tematica generală a abordat mediul înconjurător și protejarea planetei, iar #SuperCoders 2017 și-a îndreptat atenția către Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) cuprinse în Agenda 2030 propusă de Națiunile Unite. În cadrul atelierelor, proiectele au fost realizate de copii pornind de la cel de-al 15-lea Obiectiv Global, viața terestră. Astfel, copiii au fost încurajați să-și prezinte soluțiile referitoare la protejarea planetei prin jocuri și animații create pe platforma Scratch.
În perioada 6 – 26 noiembrie, copiii care doresc să participe la a doua etapă a programului, concursul național – SuperCoders Coding Competition, sunt invitați să se înscrie pe https://www.orange.ro/responsabilitate-sociala/super-coders cu proiectele pe care le vor realiza în Scratch sau code.org.
Concursul național le adresează copiilor tema de a continua, printr-o animație creată în Scratch și code.org, povestea:
„Cu mult timp în urmă, înainte să existe problema poluării și deșeurilor, planeta Pamânt era un loc mirific cu aer curat, multe păduri și apă albastră ca cerul. Nu după mult timp au apărut anakinii, o specie invazivă care a început să se hrănească cu ținuturile verzi și să polueze apele Pamântului. Nu departe de noi, într-o altă galaxie, trăia Coder, cavaler al Ordinului SuperCoders, care prin puterile sale magice de a scrie cod putea să rezolve orice problemă. Într-o zi, cavalerul Coder a ajuns din întâmplare cu nava sa spațială pe planeta Pământ și …”.
Copiii care vor realiza cele mai bune 50 de aplicații vor avea posibilitatea să participe la următorul modul de învățare, SuperCoders Online Academy, un curs interactiv de coding care oferă concepte de bază ale limbajului de programare Python.
În plus, Orange România va oferi primilor 50 clasaţi, în funcţie de punctajul obţinut, diferite premii. Proiectele create de viitorii SuperCoders vor fi evaluate de un juriu de specialitate. În selectarea celor 50 de câștigători, criteriile de evaluare vor fi: tema și complexitatea ei, estetică și creativitate, logică și funcționalitate.
Juriul SuperCoders este format din Roxana Rugină (fondatoarea Simplon România, partener al proiectului SuperCoders 2017), Veronica Dogaru (Corporate Communication Manager, Orange România), Giorgiana Vlăsceanu (Codette Romania), CreativeMonkeyz (vloggeri și creatori de conținut), Cătălin Butnariu (președinte RGDA – Romanian Game Developer Association). Câştigătorii vor fi anunţaţi pe data de 12 decembrie pe site-ul orange.ro. (A.D.).