Fondul pentru Inovare Civică (CIF) a lansat un nou apel de proiecte prin care oferă finanțări nerambursabile pentru organizațiile neguvernamentale care doresc să deruleze acțiuni de implicare în comunitate. Finanțarea fiecărui proiect poate ajunge până la 60.000 de lei.
Ajuns la cel de-al șaptelea an consecutiv, Fondul pentru Inovare Civică (Civic Innovation Fund – CIF) este un program de finanțare susținut exclusiv de donatori privați. Lansat în 2012 de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, programul își propune să catalizeze potențialul cetățenilor de a-și transforma comunitățile. Aproximativ 150 de proiecte au beneficiat de finanțare până în prezent. CIF este derulat începând cu 2015 în parteneriat cu Romanian American Foundation și beneficiază de sprijinul Enel România, Raiffeisen Bank și Ursus Breweries.
Cele două componente ale Fondului pentru Inovare Civică sunt: Inovare civică, respectiv Mobilizare civică în vederea accesului îmbunătăţit la energie.
Prin componenta Inovare civică, derulată încă de la început cu sprijinul Raiffeisen Bank, sunt eligibile pentru finanțare activități care mobilizează și responsabilizează cetățenii, initiațive de advocacy și monitorizare a instituțiilor sau autorităților publice, precum și activități de educație civică, formare a spiritului critic sau educaţie financiară care susțin implicarea cetăţenilor în viaţa comunităţii, contribuind astfel la rezolvarea unor probleme de interes comun.
Componenta Mobilizare civică în vederea accesului îmbunătăţit la energie, derulată cu sprijinul Enel România, încurajează acțiunile de mobilizare civică ce vizează îmbunătățirea accesului la energie, abordând efectele sărăciei energetice. Ca și până acum, voluntarii Enel România își pot oferi experiența și cunoștințele în beneficiul proiectelor câștigătoare.
Pot candida în cadrul prezentului apel de proiecte al Fondului pentru Inovare Civică organizații neguvernamentale înființate în România, în calitate de unic aplicant sau în parteneriat cu alte organizații neguvernamentale, grupuri civice, instituții publice sau firme. Termenul limită pentru depunerea scrisorilor de intenție este 20 iunie 2018, ora 16.00, prin încărcare online pe platforma www.finantare.fdsc.ro. (A.D.).