La inițiativa Avon, peste 400 de femei din satul Valea Părului, județul Buzău, au fost coafate timp de 12 ore de 25 de stiliști. Evenimentul a fost organizat din dorința de a transmite că frumusețea nu are loc sau vârstă și merită să fie descoperită, chiar și în locuri neașteptate.
Mai mult, AVON a amenajat și un studio foto profesionist la fața locului, pentru a oferi femeilor coafate bucuria de a-și celebra frumusețea. Iar pentru a asigura frumusețea părului și acasă, AVON a oferit cadou femeilor din sat peste 1000 de produse pentru păr din gama Advance Techniques.
În cursul zilei au avut loc și ateliere educative, în care specialiștii au oferit sfaturi de îngrijire a părului, dar și cursuri de business & dezvoltare a carierei susținute de reprezentanți AVON. La eveniment a participat și ANTONIA, celebra cântăreață și ambasadoare a produselor de îngrijire a părului Advance Techniques by AVON, care a împărtășit secretele frumuseții părului ei.
Potrivit datelor făcute publice de Institutul Național de Statistică, aproximativ 50% dintre femeile din România trăiesc în mediul rural – iar AVON crede că și ele merită să fie recunoscute pentru frumusețea lor.
În plus, AVON a oferit o transformare completă pentru 10 femei din sat, pe care le-a numit ambasadoare, și care au fost răsfățate cu sesiuni de machiaj, vopsit, coafat, styling vestimentar și o ședință foto profesionistă. AVON va organiza o expoziție foto digitală dedicată, în care va celebra frumusețea femeilor din satul Valea Părului. (A.D.).