The Azores Sustainability & CSR Services lansează în luna iunie 2019 prima ediție a Community Index Magazine, singura revistă bilingvă dedicată investițiilor în comunități derulate de companiile din România.
Revista aduce în prim-plan Community Index, cel mai cuprinzător index al proiectelor corporate de investiții în comunități și un centralizator al celor mai bune campanii de CSR derulate în fiecare an.
Misiunea acestui proiect este de a crește nivelul de know-how al companiilor aflate la început de drum în ceea ce privește strategia de sustenabilitate și CSR și de a le ajuta să dezvolte proiecte de impact, pe termen mediu și lung. Această cercetare vine ca un răspuns la interesul tot mai mare al companiilor pentru responsabilitate corporativă, astfel încât agenţia The Azores a considerat că un proiect care să aibă ca focus performanţa investiţiilor în comunități va aduce beneficii clare, atât pentru comunități și companii, cât și pentru dezvoltarea domeniului în România.
Community Index este bazat pe o analiză amplă, pentru care echipa The Azores a alocat 350 de ore unui număr de aproximativ 400 de proiecte sau programe, derulate în România în perioada septembrie 2017 – august 2018. Indexul a analizat informațiile colectate de pe 5 website-uri dedicate investițiilor în comunități şi informaţiile obținute direct de la companii, pe baza unei fișe de evaluare structurate în raport cu standarde internaționale: London Benchmarking Group, Global Reporting Initiative Sustainability Reporting Standards şi IFC Strategic Community Investment.
Proiectele au fost grupate în 17 categorii, în funcție de cele mai importante comunități în care se investește în România, cele mai importante fiind: Mediu, Sănătate, Educație, Sport, Antreprenoriat sau Medii Defavorizate. Printre programele sau proiectele care au obținut cele mai bune punctaje se numără: La TINEri Este Puterea (Coca-Cola HBC România), Școala de Bani (BCR), Grădinescu (Kaufland), Digitaliada (Fundaţia Orange), Școala Petroliștilor (OMV Petrom), Domestos Susține Igiena în Școli (Unilever). Campaniile cu cele mai bune punctaje au fost recunoscute cu distincțiile Gold, Silver sau Bronze Level, pentru fiecare categorie în parte. În acest mod, au fost evidențiate proiectele strategice care prioritizează aspecte precum implicarea stakeholderilor, alinierea la obiectivele de business sau măsurarea impactului pe termen mediu și lung.
Revista pune accent pe conținut util și relevant, astfel încât include și o serie de interviuri cu profesioniști de top din domeniul sustenabilității din România, precum László Borbély (Coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului), Irina Ionescu (Coca-Cola HBC România), Cristina Brîndușoiu (Unilever), Alina Cristea (Holcim), Darren Willman (Sustainalytics) sau Nicoleta Deliu (BCR). În plus, conține interviuri cu 10 experți internaționali, precum Wayne Visser (Antwerp Management School), Dr. John Izzo (Autor al cărții “The Purpose Revolution”) sau Kristin Dypdahl (Global Reporting Initiative).
Community Index este parte integrantă din Romania CSR Index (parent index), ranking care se află la a patra ediție anul acesta și care analizează informațiile despre sustenabilitatea corporativă a companiilor din România care au peste 500 de angajați. Rezultatele vor fi anunțate pe data de 24 iulie 2019 la Athénée Palace Hilton, în cadrul evenimentului Best Practices in Romanian CSR, ediția a IV-a. (A.D.).