Asociația Better Chance a dat startul primei ediții a taberei EduLife camp, în perioada 10-18 august 2019.
Oraganizată în localitatea Moeciu, tabăra a oferit 8 zile de învățare, relaxare și voie bună pentru 30 de elevi de gimnaziu din localitățile Vălenii de Munte, Pogoanele și Poșta Câlnău.
Copiii au beneficiat de seminarii de educație financiară și antreprenorială, ateliere de creativitate și îndemânare. Voluntarii asociației împreună cu partenerii de la Ascendis au participat împreună cu elevii la focul de tabără, la jocuri și concursuri și au definit tabăra cu motto-ul “learn and fun together”.
“EduLife Camp a selectat copii cu rezultate bune la școală, dar care, unii dintre ei, nu au avut până acum posibilitatea să meargă într-o tabără. Suntem mândri că Asociația Better Chance a reușit să le ofere momente frumoase și experiențe memorabile. Succesul taberei ne îndeamnă să continuăm și deja ne gândim la ediția a doua EduLife Camp”, a declarat Daniel Popescu, președintele Asociației Better Chance.
Cu sprijinul trainerilor din cadrul Asociației Ascendis, proiectul va continua anul viitor, cu o programă educațională variată și cu un număr mai mare de beneficiari. (A.D.).