KFC continuă să contribuie la reducerea risipei alimentare prin extinderea programului Harvest cu un nou parteneriat – Asociația “Sfântul Arhidiacon Ștefan” (ASAS) Ghencea, din București, acesta fiind cel de-al patrulea colaborator care se alătură rețelei.
Astfel, prin donarea surplusului de alimente din restaurante, KFC oferă un ajutor semnificativ organizației, asigurând astfel una din mesele principale ale zilei persoanelor din medii defavorizate sau aflate în risc de excluziune socială.
Programul Harvest este o inițiativă de responsabilitate socială, implementată la nivel global, care are misiunea de a combate risipa alimentară și de a spijini organizațiile non-guvernamentale, la nivel local.
În România, acesta a fost implementat în noiembrie 2017 și funcționează după modelul sistemului internațional. În aproape 2 ani de activitate, peste 600 de beneficiari, printre care copii, bătrâni, familii nevoiașe, persoane cu dizabilități au primit hrană zilnică, o nevoie primordială pentru fiecare om. În total, au fost colectate și distribuite peste 2.500 kg de carne de pui, din restaurantele KFC din București și Brașov. Prin colaborarea cu cea de-a patra organizație caritabilă, Asociația “Sfântul Arhidiacon Ștefan” (ASAS) Ghencea, KFC continuă să se implice activ în susținerea comunității.
ASAS Ghencea a fost înființat în 2004, având ca obiectiv principal dezvoltarea Centrului Comunitar Ghencea. Printre activitățile și programele desfășurate în prezent la Centru se numără: Clubul Copiilor (program de prevenire a abandonului școlar), Cantina socială (asigurarea unei mese de prânz pentru 140 de persoane/zi, de luni până vineri), Clubul Seniorilor (program de reinserție socio-profesională), precum și consilierea psihologică, socială, juridică, asistența medicală primară și servicii sociale gratuite).
„O problemă tot mai prezentă pe agenda publică și care provoacă numeroase efecte negative este risipa alimentară. Aceasta produce consecințe importante asupra economiei și bunăstării populației, dar și a mediului, ducând la o nevoie urgentă de a găsi soluții cu impact pozitiv în societate. Programul Harvest întâmpină aceste nevoi și, mai mult decât atât, reprezintă și un sprijin important pentru persoanele din medii defavorizate, asigurându-le hrana zilnică. În prezent, colaborăm activ cu trei asociații, respectiv Caritas București, Organizația Umanitară CONCORDIA și Bucuria Darului. Ne bucurăm că Harvest este un program de succes, dorința noastră este să îl extindem în continuare și să creăm o rețea sustenabilă prin care nu doar reducem risipa alimentară, dar reușim să educăm și să creștem totodată calitatea vieții persoanelor din medii defavorizate”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager, Sphera Franchise Group.
Printre produsele KFC România care pot fi donate se numără: Zinger fillet, Fillet, Fillet bites, Crispy Strips sau bucăţi de pui. La nivel de program, introducerea unei organizații non-guvernamentale ca partener presupune verificarea unor standarde obligatorii: o bucătărie complet echipată care să dețină toate autorizațiile legale, condiții de transport care să permită menținerea unei temperaturi adecvate, ustensile pentru gătit, ș.a.
Programul Harvest este implementat la nivel internațional în mai multe țări, precum: SUA, Puerto Rico, Marea Britanie, Canada, Spania, Italia, Africa de Sud, iar acum în Europa de Est. În aceste țări, restaurantele KFC donează, în fiecare an, aproape 1.600 de tone de alimente bogate în proteine, către organizațiile non-guvernamentale. (A.D.).