„Zero plastic în Delta Dunării” este un proiect ambițios pe care WWF România și-l asumă anul acesta, alături de Lidl. Acțiunile vizează, pe de o parte, stabilirea unor măsuri integrate de management al deșeurilor din plastic din Deltă, și pe de alta, implicarea comunităților locale în colectarea responsabilă și reciclarea acestor deșeuri. Proiectul se defășoară în cadrul programului Lidl „Cu apele curate”.
Proiectul a demarat în orașul Tulcea, la începutul lunii februarie, printr-un workshop cu autoritățile locale și de mediu și operatorii serviciilor de colectare a deșeurilor din zona Deltei Dunării. Evenimentul a urmărit atât prezentarea cadrului legislativ cu modificările acestuia, precum și identificarea problemelor privind managementul deșeurilor din plastic din Delta Dunării, cu accent pe problemele cu care comunitățile locale se confruntă în acest domeniu și pe stabilirea unor direcții de acțiune.
Concluzia unanimă a fost aceea că plasticul plutește în derivă pe canalele Dunării. De la reprezentanții societății civile până la cei ai administrațiilor locale, insituțiilor de mediu și ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), cu toții au fost de acord că se simte nevoia organizării unor campanii de conștientizare în comunitățile locale, a creării de locuri speciale de depozitare în puncte cheie în Delta Dunării și, nu în ultimul rând, a aplicării de amenzi atunci când este cazul.
Proiectul „Zero plastic în Delta Dunării” vizează autoritățile locale din Delta Dunării, reprezentanții instituțiilor centrale din domeniul protecției mediului, ONG-urile și operatorii din turism din zonă. Proiectul își propune să contribuie la combaterea și prevenirea poluării cu plastic în Delta Dunării. Pentru acest lucru, workshop-ul de la Tulcea a avut un rol esențial, de trasare a problemelor cu care autoritățile locale se confruntă și de stabilire a unor direcții comune de acțiune. În urma discuțiilor, se va realiza un raport care va cuprinde problemele și așteptările din partea fiecărei părți interesate.
„Ne dorim o colaborare deschisă și constructivă, pe termen lung, pe această temă. Este o problemă a României, foarte vizibilă, pe care ne dorim să ajungem să o rezolvăm. Acest proiect reprezintă un start binevenit în munca noastră ca organizație în privința deșeurilor din plastic și se va concretiza inclusiv în acțiuni de colectare pe canalele Deltei”, spune Orieta Hulea, director WWF România.
Proiectul are și o componentă de implicare a comunităților locale, prin crearea Patrulei Zero Plastic (powered by Lidl), care va colecta în timpul verii (iunie-septembrie 2020) deșeurile din plastic de pe canalele Deltei Dunării și le va depune în țarcurile de PET special amenajate în localitățile de proiect (Tulcea, Mahmudia, Sulina, Sf. Gheorghe). Voluntarii Patrulei Zero plastic vor contribui, prin acțiunile lor, și la monitorizarea cantității de plastic prezente în acest areal.
În același timp, se testează posibilitatea prelevării de probe din natură (bentos, țesuturi etc.) pentru identificarea microplasticului din elemente ale ecosistemelor (masa apei, sedimente etc.).
Simultan, în toate localitățile din proiect, se va desfășura Campania educațională „Impactul plasticului în natură”, care constă în activități de comunicare și promovare a reciclării pentru localnici. De asemenea, hotelurile și pensiunile din zonă vor fi ghidate și implicate în reciclarea acestor deșeuri, în paralel cu activități de comunicare pentru turiști despre impactul plasticului asupra mediului înconjurător și a apelor în special, și despre modalități de reciclare/ refolosire/ reducere a ambalajelor din plastic. Campania de mobilizare pentru operatorii din turism se va concretiza într-un concurs care premiază „Pensiunea cu cea mai redusă amprentă ecologică”. (A.D.).