Rotary Kronstadt continuă să aducă împreună oameni și resurse din Brașov lansând împreună cu Asociația Ascendis programul ”Cariera potrivită pentru viitorul meu”. Programul este dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani din județul Brașov care pot beneficia de burse constând în ședințe de consiliere în carieră.
Înscrierile se fac până la data de 1 decembrie 2020. Candidații vor fi selectați lunar în baza scrisorii de intenție din formular de către o comisie formată din membrii Rotary Kronstadt, un responsabil din cadrul inspectoratului școlar județean și un reprezentant al sponsorilor.
Consilierea constă într-o evaluare psihometrică cu instrumentul Harrison Assessments și o sesiune de îndrumare educațională. Ne dorim să-i ajutăm pe tinerii care vor fi încluși în proiect să înțeleagă cum evoluează cererea și oferta pe piața muncii și care sunt joburile în care calitățile și preferințele lor se potrivesc cel mai bine.
„Prioritatea Rotary Kronstadt este în acest an Educația. Considerăm că este o oportunitate extraordinară pentru tinerii din comunitatea noastră să acceseze gratuit acest instrument internațional de consiliere în carieră. Ne propunem să implicăm cât mai mulți oameni și companii care să îi susțină financiar pe tinerii brașoveni pentru a beneficia de îndrumare specializată”, Ioana Bran, președinte al Asociației Rotary Kronstadt.
Echipa de consultanți Ascendis acreditați de către Harrison Assessments clarifică pentru tineri factorii interni ce determină alegerile de carieră (puncte forte, factori motivaționali, interese) și îi conectează cu factorii externi (trasee educaționale, joburi, așteptări financiare). Rezultatul este un profil profesional complet, ce poate fi utilizat pentru a lua cele mai bune decizii cu privire la carieră.
„Ne bucurăm că prin parteneriatul cu Rotary Kronstadt ajungem mai aproape de tinerii din Brașov și putem contribui la susținerea educației la nivel personal. Ne dorim ca și pentru alte organizații resursele și acțiunile Ascendis să fie la fel de utile, pentru a susține împreună educația din comunitățile în care activează. Ne-am bucura să extindem acest proiect și la nivelul altor județe”, Carmen Ciuraru, director executiv al Asociației Ascendis.
Bursele pentru consiliere sunt susținute prin donații individuale și sponsorizări din partea companiilor partenere ale Asociației Rotary Kronstadt din comunitatea brașoveană. Oricine dorește să susțină un tânăr o poate face prin donații personale sau sponsorizări.