Hope and Homes for Children a marcat, pe 9 noiembrie, Ziua Mondială a Copiilor Orfani, printr-un eveniment organizat în Piața Unirii din București, alături de Ambasadorii Fundației, Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Marius Manole și Mihai Morar. Fântâna centrală din Piața Unirii a fost luminată în culoarea albastră, simbolul Hope and Homes for Children, iar violonistului Alexandru Tomescu a susținut un recital în aer liber dedicat tuturor copiilor care au trecut sau trec prin trauma separării de părinți și a instituționalizării.
„În clipa în care am aflat de acest proiect, evident, am venit cu cea mai mare plăcere. Astăzi ne luptăm cu panemia. O pandemie însă vine și trece, dar pentru un copil pierderea părinților este ceva permanent care foarte greu poate fi șters. Misiunea Hope and Homes for Children în această perioadă, de a ajuta nu mai puțin de 1600 de copii aflați în situație de sărăcie extrema, este una foarte importată. Vrem nu vrem, vine iarna, n-au cu ce să se încălzească, nu au ce să mănânce, poate le plouă prin acoperiș, iar Hope and Homes for Children vine exact să le acopere aceste nevoi de strictă necesitate. Cred că e datoria fiecăruia dintre noi să ne implicăm, să ajutăm. Sigur că poate părea complicat să schimbi așa un lucru, dar lucrurile sunt simple. Un simplu SMS cu textul HOPE trimis la 8844 poate salva viața unui copil. În această seară am cântat Preludiul în mi major de Johann Sebastian Bach, și cred că un astfel de gest bun, pe care îl putem face, poate fi începutul unei vieți mai bune pentru copii”, a declarat violonistul Alexandru Tomescu.
Evenimentul a devenit posibil datorită eforturilor Apa Nova care a pus în funcțiune fântâna centrală special pentru acest eveniment.
În România, anul acesta peste 4.800 de copii trăiesc în 166 de centre de plasament. În mod tragic, milioane de copii de pe tot globul au rămas orfani sau nu cresc alături de părinții și familiile lor, din mai multe motive: război, foamete, migrație, boală sau sărăcie. Pentru a ne asigura că toți acești copii nu sunt uitați, o dată pe an există o zi specială dedicată lor: Ziua Mondială a Orfanilor, a doua zi de luni a lunii noiembrie.
„Suntem încolțiți de angoase, pandemie, neliniști și nesiguranță. Incertitudinea e noua certitudine și, într-un astfel de context, atâta atenție câtă mai putem proiecta în exterior, o proiectăm spre cei apropiați nouă, spre familiile și prietenii noștri. Dar noi avem opțiuni. Avem ce ne trebuie: o masă, o casă, căldură, lumină seara și apă caldă la robinet. Avem cămări și frigidere totuși pline, poate nu ne mai cumpărăm la fel de multe haine noi, dar avem sigur din ce alege. Dar există și oamenii mai puțin norocoși, săraci, pentru care separarea de copiii lor e o realitate tot mai zdrobitoare, iar incertitudinile lor sunt despre a rămâne împreună cu copiii lor, despre cum să aibă mâncare pe masă astăzi, sau despre unde să doarmă la noapte: sub cerul liber, sau adăpostiți de-un acoperiș. Și astfel, într-o deznădejde tăcută, ajung copiii să fie rupți de părinții lor. Din disperarea foamei, a sărăciei, a lipsei de locuință. Dar scenariul acesta îl putem opri. Filmul acesta de coșmar îl putem rescrie. Pentru că, altfel, sărăcia extremă separă copiii de părinți, treptat, până-i separă de tot”, declară Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children
De curând, Banca Mondială anunța că sărăcia extremă crește anul acesta pentru prima dată în ultimii 22 de ani – și estima că efectele pandemiei vor împinge în sărăcie extremă între 88 și 115 milioane de oameni doar în acest an, în special în țări care se confruntă cu rate ridicate de sărăcie, cum este și România. În condițiile în care, în 2019, România se afla deja pe primul loc în UE, conform EUROSTAT, cu 1 din 3 copii care trăiau în risc de sărăcie și excluziune socială, situația devine din ce în ce mai alarmantă: în lipsa unui minim necesar pentru a supraviețui – un acoperiș deasupra capului, căldura pe timpul iernii, sau cel puțin o masă pe zi – copiii sunt separați de părinți și, inevitabil, ajung în centre de plasament sau în forme de protecție specială.