Fundația Regală Margareta a României vine în sprijinul tinerilor talentați din toată țara, care pot aplica până pe 18 decembrie pentru a deveni bursieri ai programului Tinere Talente, în cea de-a 14 ediție a acestui proiect.
Recunoscut ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, laureat la Gala Societății Civile, Tinere Talente se adresează tinerilor care studiază la liceele și universtitățile de muzică și arte vizuale și care provin din familii cu venituri reduse. Programul creează astfel oportunități egale pentru tinerii artiști români, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a se afirma, indiferent de mediul social din care provin.
Programul include beneficii și oportunități, care sunt oferite pe perioada unui an calendaristic, și care îi pot ajuta pe tinerii artiști în construirea unei cariere: burse de dezvoltare artistică, un program de mentorat intergenerațional și activități de promovare. În 2021, în condițiile pandemiei, activitățile programului Tinere Talente vor fi adaptate și mediului virtual, iar promovarea bursierilor va căpăta noi forme de manifestare, incluzând o serie de evenimente neconvenționale.
Selecția națională pentru bursierii anului 2021 este deschisă către elevi și studenți de la liceele și universitățile de muzică și arte din toată țara, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. Selecția are loc în două etape, care presupun inițial evaluarea dosarului candidaților în luna decembrie, apoi evaluarea artistică, realizată în luna ianuarie de către un prestigios juriu de specialitate compus din personalități din lumea artei.
România pierde în fiecare an tineri talentați, muzicieni și artiști vizuali – care nu au șansa să-și dezvolte și manifeste talentul din lipsa resurselor sau a îndrumării necesare. Prin bursele Tinere Talente, Fundația Regală Margareta a României asigură valorificarea unor talente reale, oferindu-le tinerilor o adevărată rampă de lansare și aducându-i cu un pas mai aproape de împlinirea unui destin artistic.
Programul național Tinere Talente a debutat în anul 2008 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii modeste și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire, nu numai pe sprijin financiar. Pe lângă burse, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare. În 13 ani, prin acest program au fost acordate 350 de burse de studiu, au fost organizate 450 de recitaluri, concerte și expoziții, asigurate 140 de masterclass-uri naționale și internaționale și cucerite 175 de premii la concursuri naționale și internaționale.