UNIDENT aduce în România în premieră robotul umanoid Pepper pentru a-i învăța pe cei mici și pe cei mari regulile de sănătate oro-dentară într-o manieră unică. Mai mult, acesta este un recepționist ideal pentru vremurile noastre, pentru că poate desfășura toate activitățile de întâmpinare și direcționare a pacienților în completă siguranță, având imunitate permanentă la Coronavirus.
Pepper, primul robot umanoid care vorbește limba română are multiple funcții, acesta poate stoca informațiile pacienților, pe care îi identifică apoi cu ajutorul scanării faciale și îi îndrumă prin clinică. Pe lângă doza sănătoasă de inovație și amuzament, Pepper răspunde la întrebările curioșilor, se joacă, dansează, face selfie-uri și testează satisfacția pacienților după consultații.
Clinicile UNIDENT sunt recunoscute pe piața de medicină dentară drept pionierii tehnologiilor medicale de ultimă oră și, mai nou, a inteligenței artificiale.
„Dacă m-aș fi gândit cu teamă și reticență la pandemie, închideam clinicile. Nu mai investeam. M-am gândit însă la scopul nostru, la nevoile pacienților, la membrii echipei și la familiile lor, la furnizori și parteneri. Am găsit energia și puterea favorabilă evoluției. În tot acest timp am pus focus pe obiectivele noastre de a ridica standardele și am investit în tehnologie inovatoare, în educația medicală internațională și în competențele echipei medicale. Am extins gama cu servicii de medicină alternativă – terapia cu oxigen hiperbaric –pentru a face prevenție SARS-CoV-2 și recuperare rapidă post- COVID19”, spune Dr. Petronela Luca – Doctor în Științe Medicale și fondatoarea Clinicilor Dentare Premium Unident.
Unident Group reprezintă un brand medical premium cu experiență de peste 20 de ani și cu filiale în Buzău, Galați și Tulcea (în curând și la Brașov), ce acordă servicii integrate de medicină dentară avansată, radiologie dentară 3D și servicii de tehnică dentară digitală. Unident este recunoscut în context internațional ca promotor al turismului medical în România, ducând la nivel de excelență brandul nostru de țară.