Programul Național Cantus Mundi România lansează proiectul digital „Școala de mediu Cantus Mundi”, alături de Teodora Iacob – jurnalist, activist de mediu și fondatorul Asociației „Nature Talks”. Proiectul este dedicat comunității active de peste 60.000 de copii și tineri a Cantus Mundi, dar va fi accesibil tuturor celor interesați să se acomodeze cu informații generice despre mediu și ecologie.
Creat sub forma unui serial video de 10 episoade, proiectul va fi publicat săptămânal pe canalele de social media Cantus Mundi România și Nature Talks.
„Școala de mediu Cantus Mundi” se integrează într-un proiect mai amplu al Programului Cantus Mundi România de familiarizare a copiilor și tinerilor cu informații de bază despre ecologie și acțiunile concrete pe care le pot realiza în sprijinul naturii. Programul Național Cantus Mundi a adăugat acest subiect strategiei sale educaționale de mai bine de 5 ani, prin diferite acțiuni care au solidarizat în mod activ copiii și tinerii din comunitate, prin transmiterea unui mesaj important de respect și responsabilitate față de natură.
„Un copil care trăiește cu respect și cunoaștere față de cultură și natură are practic baza necesară pentru o dezvoltare armonioasă a minții și sufletului. Mă bucur că există astfel de inițiative, precum cea a tinerilor de la Nature Talks. Mai ales după așa o perioadă lungă de izolare, copiii au nevoie de contact cu natura, care să fie făcut într-o maniera responsabilă și cu înțelegerea valorii inestimabile a acesteia în viața noastră”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
„Școala de mediu Cantus Mundi” își propune să activeze, prin intermediul proiectului moderat de Teodora Iacob, atât propria comunitate a copiilor, tinerilor și profesorilor, cât și publicul larg, pe teme de conștientizare a necesității grijii față de natură, dar și prin evidențierea consecințele distructive ale propriilor noastre acțiuni asupra acesteia.
„Cred că educația de mediu ar trebui făcută în fiecare școală din România. Dacă vrem să schimbăm modul în care oamenii se raportează la natură, trebuie să începem cu copiii. Să nu uităm că ei sunt cei mai afectați de anumite fenomene, cum este poluarea atmosferică, de exemplu. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 600.000 de copii mor în fiecare an, la nivel global, din cauza problemelor respiratorii acute cauzate de aerul poluat (cf. Raport WHO/CED/PHE/18.01.2018). Așa că cei mici trebuie să învețe cât mai repede cum funcționează mediul înconjurător, ce efecte au acțiunile lor asupra naturii și cum se pot proteja de „inamicii invizibili”. De aceea doresc să le prezint cât mai simplu, pe înțelesul lor, anumite noțiuni legate de mediu”, spune Teodora Iacob, fondator Asociația Nature Talks.
Seria va fi difuzată cu începere din 9 februarie 2021, săptămânal, și va conține și exemple practice, fiecare având un subiect legat de mediu și ecosistem, de la poluare la reciclare, de la risipa alimentară la cumpărăturile responsabile, de la amprenta de carbon la explicarea particulelor în suspensie sau a nocivității plasticului pentru mediul înconjurător.
Organizatorii vor adăuga noilor teme abordate și o suită de exerciții și concursuri interactive, menite să aducă beneficii reale atât comunității de copii și tineri Cantus Mundi cât și manierei în care aceștia interacționează cu natura.