Pentru peste 168 de milioane de copii din întreaga lume, școlile sunt închise complet de aproape un an de zile din cauza restricțiilor impuse de COVID-19, potrivit noilor date publicate astăzi de către UNICEF. În plus, în jur de 214 milioane de copii din lume, adică unu din șapte, au ratat peste trei sferturi dintre cursurile cu prezență fizică.
Analiza realizată în cadrul raportului privind închiderea școlilor notează faptul că 14 țări din lume au rămas în mare parte închise în perioada martie 2020 – februarie 2021. Două treimi dintre acestea se află în America Latină și Caraibe, fiind afectați aproape 98 de milioane de elevi. Din cele 14 țări, Panama a ținut închise școlile cele mai multe zile, fiind urmată de El Salvador, Bangladesh și Bolivia.
„Aproape de împlinirea unui an de la declanșarea pandemiei de COVID-19, remarcăm din nou criza din domeniul educației provocată de măsurile de carantină. Cu fiecare zi ce trece, copiii care nu pot participa la ore în persoană rămân tot mai mult în urmă, cei mai marginalizați plătind cel mai scump preț. Nu ne permitem să intrăm într-un al doilea an în care acești copii să aibă un număr redus de cursuri cu prezență fizică sau chiar deloc. Trebuie să se depună toate eforturile pentru a menține deschise școlile sau pentru a le prioritiza în cadrul unor planuri de redeschidere”, a afirmat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF.
Închiderea școlilor are consecințe devastatoare asupra educației și bunăstării copiilor. Copiii cei mai vulnerabili și cei care nu au acces la învățământul la distanță sunt expuși unui risc crescut de abandon școlar și chiar riscului de căsătorie timpurie sau de exploatare prin muncă. Potrivit ultimelor date ale UNESCO, la nivel mondial, educația a peste 888 de milioane de copii este în continuare afectată de întreruperile provocate de închiderea completă și parțială a școlilor.
Conform datelor UNESCO, în perioada 11 martie 2020 – 2 februarie 2021, în România, dintr-un total de 157 de zile școlare, școlile au fost închise 108 zile și parțial închise 49 de zile.
Pentru majoritatea elevilor din lumea întreagă, școala reprezintă un loc în care pot interacționa cu colegii, în care pot cere sprijin și în care au acces la servicii medicale, la vaccinări și la o masă nutritivă. Cu cât intervalul în care rămân închise școlile este mai lung, cu atât perioada în care copiii sunt rupți de aceste elemente atât de critice în anii copilăriei va fi mai mare.
Pentru a atrage atenția asupra crizei din sectorul educației și pentru a crește gradul de conștientizare a necesității ca guvernele să mențină deschise școlile sau să le prioritizeze în cadrul unor planuri de redeschidere, UNICEF a dezvăluit astăzi ‘Clasa pandemică,’ o instalație simbolică reprezentând o sală de curs cu 168 de bănci goale, câte o bancă pentru fiecare milion de copii din țările în care școlile au fost închise aproape complet, ca un memento solemn al claselor goale din orice colț al lumii.
„Această clasă reprezintă milioanele de centre de învățământ care sunt goale, multe dintre ele de aproape un an de zile. Pe spatele fiecărui scaun gol este agățat un ghiozdan gol, simbolizând potențialul amânat al unui copil. Nu ne dorim ca ușile ferecate și clădirile încuiate să ascundă faptul că viitorul copiilor noștri rămâne suspendat o perioadă nedeterminată. Această instalație este un mesaj adresat guvernelor: trebuie să prioritizăm redeschiderea școlilor și trebuie să prioritizăm redeschiderea lor în condiții mai bune decât înainte”, a afirmat Fore.
În momentul revenirii lor în sălile de curs, elevii vor avea nevoie de sprijin pentru a se reacomoda și pentru a recupera materia. Planurile de redeschidere a școlilor trebuie să includă demersuri care să asigure recuperarea pierderilor înregistrate la nivelul educației copiilor. UNICEF îndeamnă guvernele să pună pe primul plan nevoile unice ale fiecărui elev, cu servicii complete care să vizeze cursuri remediale, sănătatea și nutriția, sănătatea mintală și măsuri de protecție în școli pentru a permite dezvoltarea și bunăstarea copiilor și adolescenților. Cadrul pentru redeschiderea școlilor, elaborat de UNICEF împreună cu UNESCO, Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), PAM și Banca Mondială, oferă sfaturi practice autorităților naționale și locale.