Banometru este un program gratuit, ce oferă sprijin celor care doresc să devină sănătoși din punct de vedere financiar. Programul este realizat în parteneriat de către Asociaţia Educaţie pentru Viaţă Reală (AEVR), Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și ING Bank. Lansat în 2016, însumează în prezent peste 8.000 de utilizatori ai platformei, dintre care 1.180 au beneficiat de coaching individual. 40% dintre participanți înregistrează o creștere semnificativă a comportamentului financiar sănătos.
În 2021, preocuparea pentru economisire, reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor este mai puternică decât în anul precedent, pe fundalul instabilității economice agravate de pandemie. De asemenea, numărul persoanelor aflate într-o situație financiară precară a crescut. Astfel, Banometru lansează noua versiune a platformei online banometru.ro, reconstruită pentru a răspunde nevoilor financiare actuale ale românilor.
Programul oferă resurse 100% gratuite celor care se confruntă cu dificultăți legate de bani: cheltuielile le depășesc sau sunt egale cu veniturile, nu reușesc să facă economii, au probleme în gestionarea cheltuielilor și datoriilor. Pachetul de resurse a fost creat special pentru a-i ajuta să se redreseze. Acesta este accesibil pe banometru.ro și include:
- Posibilitatea de a se înscrie la ședințe de coaching financiar gratuit;
- Cursuri video, ușor de înțeles de către cei fără cunoștințe de specialitate;
- Ghidul de soluții financiare pentru perioade de criză;
- Calculatoare interactive de credite sau de economii;
- Formate de buget personal;
- Fișe de lucru pentru organizarea unei vieți financiare sănătoase;
- Articole cu sfaturi și idei pentru gestionarea eficientă a banilor;
- Acces la webinarii tematice și la comunitatea de sprijin pentru sănătate financiară.
„Mă bucur că la cinci ani de la înființarea programului am reușit să strângem într-o platformă integrată resursele dezvoltate pentru și testate de către peste 8.000 de utilizatori, în drumul lor spre sănătate financiară. Ce aș dori să rețină fiecare persoană care pornește la rândul ei pe acest drum este că nu vorbim despre rețete generale, ci despre felul în care se adaptează principiile financiare situației specifice a fiecăruia. Acum 100% online cu sesiunile de coaching și cursurile, utilizatorii platformei au oricâtă autonomie își doresc. Aceștia pot să exploreze instrumentele financiare pe site, în ritmul lor, însoțiți sau nu de un coach, să le înțeleagă și să le aplice la situația lor concretă”, declară Corneliu Ionescu, trainer și coach financiar în Banometru.
După ce identifică resursele utile pentru ei, pe site, utilizatorii le pot aborda în mod flexibil, în funcție de timpul pe care îl pot aloca. Programul este construit pentru a stimula progresul concret, cu schimbări tangibile. După numai șase luni în program, 67% dintre participanți folosesc bugetul în mod regulat, ca modalitate de planificare și organizare financiară. 59% iau decizii mai bune în ceea ce privește modul de cheltuire a banilor.
„Banometru este unul dintre programele sociale ING în continuă evoluție, pe care alături de partenerii noștri și de participanți le-am adaptat și îmbunătățit permanent. Azi, oferim un mediu sigur pentru persoanele care au o perioadă dificilă financiar. Banometru este singurul program din România disponibil permanent, care, dincolo de informație utilă, reușește să ghideze spre o viață financiară echilibrată prin echipa de coachi financiari independenți. Mai mult ca oricând, în contextul crizei generate de pandemie, Banometru a dovedit că este relevant și de impact. La ING, credem foarte mult în oferirea de soluții care să îi elibereze clientului cât mai mult timp pentru a se putea concentra pe lucrurile care îi aduc bucurie. În același spirit, credem că un om fericit este un om sănătos financiar și suntem aici să oferim oricui instrumentele necesare pentru a ajunge la acest echilibru”, a adăugat Alexandra Maier, Senior Corporate Social Responsibility Specialist ING Bank România.
Noul site banometru.ro vine cu sfaturi și planuri despre bani adaptate contextului actual, devenind o platformă integrată de resurse utile pentru toți cei care își doresc să fie sănătoși din punct de vedere financiar și pregătiți să traverseze cu succes această perioadă de incertitudine.