UniCredit Leasing se alătură Fundației pentru Copii Ronald McDonald în calitate de partener și susține construcția Casei Ronald McDonald de la Iași, din curtea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”. Acest proiect, unic în zona Moldovei, va putea oferi sprijin anual pentru aproximativ 1.000 de părinți din toată regiunea, familii care vin la spital cu copiii pentru tratamente ce necesită spitalizare.
Casa Ronald McDonald Iași va avea 19 camere, un loc comun de joacă, bucătărie, living și alte spații în care familiile vor putea socializa, se vor putea conecta, vor beneficia de suport și consiliere. Aici vor avea parte de un întreg sistem de sprijin atât în echipa Casei, cât și în ceilalți părinți.
„Ne alăturăm cu entuziasm proiectului Casa Ronald McDonald de la Iași, o inițiativă care susţine familia şi adresează nevoile comunității locale. Proiectul corespunde obiectivelor şi aspiratiilor noastre de a susţine comunităţile în care suntem activi. După implementarea cu succes a proiectului la Bucureşti şi Timişoara, ne bucurăm să contribuim la dezvoltarea acestuia şi în partea de est a ţării. Suntem siguri că proiectul va avea impact şi va aduce beneficii comunităţii şi familiilor din regiunea Moldova”, a declarat Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing.
„După un an dificil, urmează un an al speranței și al planurilor transformate în realitate. Casa Ronald McDonald de la Iași este un proiect la care am lucrat cu mult drag în ultimii ani împreună cu toți partenerii noștri, pentru a aduce toată expertiza noastră către familiile din regiunea Moldovei ce vin la tratament cu copiii la Spitalul Sf. Maria. Mulțumim, UniCredit Leasing, pentru încrederea în misiunea noastră de a ține familiile împreună. În lunile următoare vom putea demara construcția Casei, iar aceasta se datorează în mare parte încrederii pe care comunitatea ne-a oferit-o și sprijinului concret care a venit la pachet cu ea. Ne dorim ca atât comunitatea de business locală, cât și cea regională să continue să primească acest proiect minunat cu brațele și inimile deschise, și să devină parte din demersul acesta care va ține familiile din toată Moldova împreună pentru mulți ani de acum înainte”, a declarat Amalia Năstase, președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald.
De peste 23 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald dezvoltă proiecte și programe care îmbunătățesc calitatea vieții și a sănătății copiilor din toată țara. Prin Casele Ronald McDonald de la București și Timișoara, dar și prin noile proiecte de Casă de la Iași și București, Fundația susține continuu familiile cu copii care au nevoie de spitalizare pe o perioadă îndelungată, prin asigurarea de cazare gratuită și servicii suport. De asemenea, anual, spitale de copii și secții de pediatrie din toată țara primesc sprijinul Fundației sub forma dotărilor cu echipamente, aparatură și consumabile, necesare acordării actului medical în condiții optime.