Pentru al treilea an consecutiv, Mastercard este partenerul pentru inovație al Dăruiește Viață, în cadrul inițiativei #NoiFacemUnSpital, care construiește Primul Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă din România din fonduri strânse din donații și sponsorizări. Parteneriatul completează viziunea companiei de a construi un viitor mai bun pentru comunitatea locală.
La debutul colaborării în 2019, angajamentul Mastercard a constat în direcționarea tuturor eforturilor companiei, materializate prin produsele, serviciile și parteneriatele sale locale, către facilitarea donației de 1 milion de euro până la finalul acelui an, pentru a sprijini investiția în infrastructura medicală și echipamentul tehnologic necesare finalizării spitalului la standardele stabilite. Până la sfârșitul anului 2019, compania a reușit să depășească obiectivul setat inițial și, astfel, a contribuit cu 1.1 milioane de euro la susținerea cauzei.
Astăzi, ca o continuare a parteneriatului său cu Dăruiește Viață, Mastercard colaborează cu Institutul Armstrong pentru Calitate și Siguranța Pacientului din cadrul Johns Hopkins, în vederea desfășurării unor sesiuni educaționale, dedicate siguranței pacienților.
Începând din mai și până la finalul acestei veri, experții din cadrul prestigiosului institut american pentru siguranța pacienților vor organiza sesiuni online de mentorat cu echipa medicală care va trata pacienți în noul Spital, pentru a sprijini atât dezvoltarea celui mai înalt nivel de siguranță pentru pacienți, cât și a celor mai bune servicii medicale.
Astfel, în cadrul programului, Dăruiește Viață și medicii care vor lucra în noul spital vor afla cum să măsoare, să evalueze și să îmbunătățească fluxurile de pacienți, cum să construiască sistemul informațional necesar pentru a le susține și, de asemenea, cum să construiască o structură organizațională a spitalului pentru a îmbunătăți siguranța pacientului.
„Anul acesta, pentru a ne asigura că viitorii pacienți vor beneficia de servicii care respectă standarde de talie mondială, ne-am concentrat pe valorificarea activelor globale ale Mastercard în domeniul asistenței medicale pentru a facilita colaborarea cu echipa internațională de experți a Institutului Armstrong pentru Calitate și Siguranța Pacientului din cadrul Johns Hopkins. Suntem foarte încântați să ajungem în această etapă care contribuie la construirea unui viitor mai bun”, a afirmat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.
„Scopul nostru pentru acest spital este să prioritizăm cu adevărat pacienții tineri și nevoile acestora, să le oferim acestora și părinților lor o experiență de tratament diferită de tot ceea ce au găsit înainte în România. Acest parteneriat ne va ghida pe noi și pe unii dintre medicii care vor lucra în noul spital în oferirea celor mai bune tratamente tuturor viitorilor pacienți. Ne bucurăm că lucrăm la un nivel atât de înalt”, a declarat Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață.
„Suntem deseori întrebate cum construim un spital, având în vedere specificul unui astfel de proiect. Răspunsul nostru este unanim: lucrăm cu o echipă uriașă de specialiști, renumiți în lume în domeniul lor de expertiză, care își pun cunoștințele și experiența în slujba construirii unei facilități de ultimă generație pentru tratarea copiilor. Colaborarea cu Institutul Armstrong pentru Calitate și Siguranța Pacientului de la Johns Hopkins este o altă completare excelentă a acestei echipe”, a menționat Oana Gheorghiu, fondatoare Daruiește Viață.
Inițiativa este realizată în parteneriat cu cei 3 emitenți de carduri de beneficii sociale din România – Edenred, Sodexo Pass România și Up Romania – și va fi comunicată în rețeaua lor de deținători de carduri, precum și în locațiile comerciale afiliate.