AFI Europe România anunță continuarea programului social „Plan de Viață”, dezvoltat alături de Asociația The Social Incubator, ONG-ul partener în proiect, cu sprijinul agenției McCann PR. Programul a spijinit, în ultimii 2 ani, 10 tineri proaspăt ieșiți din centre de plasament cu cămin, job-uri și consiliere profesională și personală, astfel încât să le faciliteze acestora tranziția către independență.
Proiectul a intrat în a doua etapă de desfășurare, care are loc în perioada iunie 2021 -ianuarie 2022, și presupune continuarea atelierelor, a sesiunilor de consiliere dedicate dezvoltării personale și profesionale a tinerilor din program și a intervenției individualizate în funcție de nevoile fiecărui beneficiar.
Programul “Plan de Viață” și-a propus să încurajeze și să contribuie la integrarea socială și profesională a tinerilor care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului la vârsta de 18 ani, când cei mai mulți dintre ei sunt nevoiți să iasă de sub tutela statului și să se descurce pe cont propriu. Adesea, ei nu au pregătirea necesară să facă față acestei provocări uriașe.
De-a lungul primei etape a programului, tinerii au beneficiat de o serie de ateliere, pe teme precum independență și responsabilitate, ce au avut ca scop conștientizarea nevoilor ce vor apărea la finalizarea proiectului și găsirea modalităților potrivite de dezvoltare a abilităților de viață independentă. De asemenea, ei au avut parte de consiliere psihologică individuală, consiliere educațională și mediere pe piața muncii.
„Proiectul Plan de viață mi-a schimbat cu siguranță parcursul în viață. Mi l-a schimbat în bine. De când am intrat în proiect, simt că m-am dezvoltat foarte mult pe partea profesională, dar și la nivel personal. Am din ce în ce mai multă încredere în mine, am început să mă descurc în diferite situații, să văd viața dintr-o altă perspectivă și să fiu mai motivată. În plus, mi-am dat seama că, dacă vreau un lucru, chiar îl pot face – sau cel puțin pot încerca, iar acest lucru este ceva la care nu îndrăzneam să visez în urmă cu 2 ani!”, a afirmat Iuliana Roman, participantă în proiect.
„Suntem cu adevărat mândri să fim parte din acest proiect, care le oferă o voce tinerilor și recunoaște voința lor fermă pentru un nou început. Aș vrea să îi felicit pe toți, nu doar pentru evoluția lor, dar și pentru munca necontenită pe care au depus-o. Așteptăm cu nerăbdare următoarea etapă a proiectului și suntem recunoscători pentru că avem ocazia de a continua să le oferim sprijin în construirea unui viitor mai bun celor care au cea mai mare nevoie. Alături de Asociația The Social Incubator, vom completa eforturile depuse până în prezent în îndeplinirea obiectivului final, acela de a facilita integrarea socială și profesională a tinerilor mai puțin norocoși. Acest program este parte din strategia AFI Europe de a forma o comunitate mai bună nu doar prin implementarea proiectelor de dezvoltare imobiliară, dar și prin aducerea unei contribuții reale în societate”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe Romania.
„Plan de viață reprezintă mai mult decât poveștile celor 10 tineri și tranziția lor către viața de adult: este un proiect despre conștientizare și înțelegerea unui univers care a fost aproape necunoscut până acum societății noastre, universul tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului. Suntem extrem de recunoscători pentru încrederea pe care partenerii noștri de la AFI Europe o au în noi, în proiect, dar mai ales în puterea tinerilor de a reuși”, a menționat Adriana Preda, Director Executiv The Social Incubator.
O altă componentă a proiectului este job portalul dedicat pentru companiile care doresc să sprijine procesul de integrare socială a tinerilor, prin oferirea locurilor de muncă direct pe platforma „Plan de Viață”.