Ambasada Sustenabiltății în România (ASR) a participat marți, 5 octombrie, la summitul internațional Green Growth 2021, unde reprezentanți la nivel înalt din statele membre UE, din instituțiile europene, din mediul privat și experți au dezbătut pe tema Fit for 55, cel mai ambițios pachet legislativ din lume în materie de schimbări climatice.
Ambasada Sustenabilității în România a participat ca membru în Corporate Leaders Group Europe, grup coordonat de Cambridge Institute for Sustainability Leadership (CISL), și a facilitat accesul la evenimentul online membrilor comunității sale – peste 85 de companii mari, IMM-uri și ONG-uri, cu peste 50.000 de angajați în echipele lor.
Ambasada Sustenabiltății în România este conectată permanent la contextul internațional dedicat discuțiilor pornite de Pactul verde european și de implementarea soluțiilor propuse de pachetul Fit for 55.
„Dezbaterile prilejuite de Fit for 55 și COP 26 sunt deopotrivă motive de bucurie și de îngrijorare. De bucurie pentru că, după zeci de ani, sustenabilitatea ajunge, în sfârșit, să genereze planuri și ținte concrete, să fie nu doar discutată ca o temă opțională, ci legiferată la cel mai înalt nivel. Îngrijorarea vine din distanța foarte mare pe care practica o arată între viziunea Fit for 55 pentru anul 2030 și realitatea mediului privat: marea majoritate a companiilor abia acum află în ce constă impactul activității lor asupra mediului și societății, despre stakeholderi și răspunderea față de aceștia sau despre emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din activitatea directă, cât și pe întregul lor lanț valoric. Este nevoie de o infuzie rapidă de instrumente, cunoștințe și competențe la nivelul sectorului privat, care să umple spațiul dintre aspirații și realitatea de business de zi cu zi, de uneltele cu care managerii și liderii de afaceri să poată răspunde nu doar la cerințele legate de climă, ce decurg din Fit for 55, ci să meargă mai departe, cu contribuții notabile la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în 2030. Iar standardele de raportare nefinanciară – elaborate pentru a răspunde cerințelor actuale și viitoare de comunicare a datelor despre structura de guvernanță și impactul companiei asupra stakeholderilor, mediului și societății, – pot constitui un bun punct de plecare pe acest drum, cu condiția să fie utilizate ca instrumente de management și nu doar ca obligații de conformare”, spune Doru Mitrana, director de programe Ambasada Sustenabilității în România, care a abordat în cadrul Green Growth Summit 2021 tema cerințelelor actuale și viitoare de raportare nefinanciară.
În cadrul summit-ului, discuția s-a concentrat în jurul a două întrebări: „Va putea oferi Pachetul Fit for 55 rezultatele așteptate?” și „Cum poate UE să contribuie la un rezultat de succes?”, la care au căutat răspunsuri cei 22 de participanți.
„GreenDeal este o strategie de creștere. Va crea noi locuri de muncă și oportunități economice masive. Va oferi mai multă certitudine pentru a stimula investițiile și inovarea… dar ne confruntăm cu o tranziție dificilă.” De asemenea, a adăugat că „trebuie să avem curajul să luăm deciziile care ne ajută pe termen lung. Putem păstra în continuare obiectivul setat de acordul de la Paris privind schimbările climatice dacă acționăm rapid. Acesta este un efort cu adevărat global. Avem nevoie de partenerii noștri pentru a înțelege urgența și a crește ritmul acțiunilor de sprijin”, a transmis Frans Timmermans, Vicepreședinte Executiv, Comisia Europeană.
În luna mai, Ambasada Sustenabilității în România (ASR) s-a alăturat rețelei informale The European Business Networks for a Climate Neutral Europe, coordonate de către Corporate Leaders Group Europe, o inițiativă Cambridge Institute for Sustainable Leadership. Grupul reuneste rețele naționale din 11 state membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a disemina informații despre dezvoltarea politicilor naționale și europene, dar și pentru a coopera în cadrul unei game de activități menite să contribuie la tranziția către o economie mai verde, în toate sectoarele.
„Companiile au un rol cheie în succesul pachetului Fit for 55 – ca angajatori, furnizori de soluții și inițiatori de creștere economică. E nevoie de acțiuni de cooperare între toți actorii, de parteneriate între companii și autorități, care trebuie să asculte și recomandările ONG-urilor, pentru că au un cuvânt de spus, dar și vocea tinerilor. Avem nevoie de soluții acum. Ne bucurăm să îi avem alături de noi pe cei de la Ambasada Sustenabilității din România, care au înțeles necesitatea unei acțiuni imediate și a colaborării pentru traseul către o Românie Sustenabilă. Așa cum am menționat și în cadrul webinarului Fit for 55: Oportunitate pentru climă și mediul de afaceri, organizat de către ASR în cadrul SustainAbility School, companiile trebuie să se pregătească pentru schimbări majore ale modelelor de business și „să așeze cărămizile pentru 2030” de pe acum”, a declarat Romain Pardo, Program Manager în cadrul Cambridge Institute for Sustainability Leadership (CISL) și coordonator CLG Europe.