În contextul Zilei Internaționale a Copilului Dispărut, la sediul Guvernului a avut loc Dezbaterea – ”Cum își poate proteja România copiii de violența sexuală?”, organizată de Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile și Fundația World Vision România.
În debutul evenimentului, Mădălina Turza, Consilier de stat a anunțat în premieră operaționalizarea sistemului RoALERT- Copil dispărut, prin intermediul căruia populația va fi anunțată despre dispariția unui copil și semnalmentele acestuia prin intermediul Programului Național al Guvernului – DIN GRIJĂ PENTRU COPII.
Principalele cauze ale dispariției copiilor din familie au legătură cu abuzurile la care sunt expuși, cu precădere abuzurile de natură sexuală. În anul 2021, Poliția Națională a înregistrat peste 4.200 de sesizări cu privire la diferite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor: viol, agresiune sexuală, act sexual, corupere sexuală, racolare de minori în scopuri sexuale și hărțuire sexuală.
Potrivit analizelor Institutul pentru Studiul şi Tratamentului Traumei, cel puțin 80% dintre declarațiile copiilor cu privire la abuzul sexual sunt reale, iar majoritatea agresorilor provin din rândul cercului de apropiați și/sau familie.
Conform unui studiu realizat de World Vision România, 1 din 3 copii de la sate n-ar raporta un abuz către autorități din cauza faptului că se tem că nu vor fi crezuți, a lipsei de încredere în reprezentanții autorităților, al accesului limitat la servicii de sprijin și de teama de a fi judecați de familie.
În cadrul dezbaterii, reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniu au prezentat demersurile pe care le realizează pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen din perspectiva protecției copilului, a sistemului de educație, dar și a activității de combatere, cu accent pe informarea copiilor și a părinților, crearea unui sistem informatic unitar de colectare de date cu privire la abuzurile împotriva copiilor, precum și pe demersul strategic al Ministerului Educației de promovare a educației parentale.
Membrii legislativului prezenți la dezbatere au subliniat pe de parte necesitatea implementării efective a prevederilor legale existente, a acțiunilor pro-active susținute din partea instituțiilor direct implicate în prevenirea acestui fenomen, iar pe de altă parte au subliniat necesitatea promovării urgente a demersului legislativ privind stabilirea limitei de vârstă până la care un act sexual cu un minor poate fi considerat consimțit.
„Abuzurile și violența sexuală împotriva copiilor sunt subiecte grele despre care trebuie să avem curajul să discutăm public de la cel mai înalt nivel de decizie al executivului. Faptul că astăzi avem numărul unic pentru copii 119 este un pas major de a scoate la lumină acest fenomen, însă nu suficient. Prevenirea, combaterea și intervenția post-traumă trebuie să funcționeze efectiv de la firul ierbii, până la nivel de autorități centrale”, a declarat Mădălina Turza, Consilier de stat – Cancelaria Prim-ministrului.
„Violenţa sexuală este un subiect care trebuie adus cât mai des pe agenda agenda publică şi tratat ca prioritate. Avem nevoie de implicarea şi colaborarea tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu – familia, şcoala, autorităţile, societatea civilă: toţi trebuie să lucrăm împreună pentru a crea o celulă de siguranţă în jurul copilului. În spatele fiecărui caz care ajunge să fie raportat, se află alte sute de cazuri neraportate. World Vision România, prin proiectul JUSTinACT, îşi propune schimbarea mentalităților prin educație şi acces la informaţii. Peste 10.000 de persoane – copii, părinţi, profesori – vor afla care sunt efectele abuzului sexual, de orice natură ar fi acesta, asupra victimei, precum și consecințele juridice ale acestor infracțiuni. În același timp vor fi realizate ghiduri de bune practici și de jurisprudență în privința acestor infracțiuni, care vor fi distribuite jurnaliştilor şi autorităților judiciare din România”, a spus Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
În urma dezbaterilor, Consilierul de stat Mădălina Turza, împreună cu World Vision România, au propus crearea unui grup de lucru tematic la nivelul Guvernului pentru identificarea priorităților de intervenție pe termen scurt și mediu în domeniul prevenirii și combaterii abuzurilor împotriva copiilor, care își va începe activitatea în luna iunie 2022.
La dezbatere au participat reprezentanţi ai autorităţilor şi organizaţiilor cu atribuţii în domeniu: Mădălina TURZA, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului şi şefa Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabilli, Mihaela NABĂR, director executiv, Fundația World Vision România, Vişinel BĂLAN, Vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție Ramona DABIJA, comisar-șef, directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din Poliția Română, Oana CHICHERNEA, consilier al Procurorului General, Diana-Lucia VASILE, membru fondator și președinte Institutul pentru Studiul şi Tratamentului Traumei, Radu SZEKELY, Ministerul Educației, Maria ROTH, profesor universitar, Monica Anisie, senator, Ștefan Pălărie, senator, Mara Calista, deputat, Diana ONCIOIU, jurnalist.
Dezbaterea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a organizației.
Dezbaterea face parte din cadrul proiectului JUSTinACT – Justiție, acțiune socială și consolidarea capacității civile pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor. Proiectul JUSTinACT este derulat de Fundația World Vision România în parteneriat cu asociațiile Vedem Just și Ecpat Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul principal al proiectului este combaterea abuzului sexual asupra copilului prin creșterea nivelului de conștientizare a publicului privind drepturile copiilor și a capacității unor segmente-cheie (profesori și părinți) de a identifica diferitele forme de abuz la adresa copiilor. Publicul-țintă constă într-un număr de circa 10.000 de copii și părinți din mediul rural, acolo unde informațiile despre abuzurile sexuale și conștientizarea acestei probleme sunt la un nivel scăzut.