Teach for Romania organizează imersiunea culturală în comunitatea Mironeasa, județul Iași, o experiență în care cei peste 70 de profesori participanți în Academia de Leadership și Pedagogie sunt ghidați de copii pentru a descoperi realitățile de la firul ierbii.
Apoi, în perioada 25 iulie – 5 august, timp de 10 zile, va avea loc Academia Copiilor la Școala Gimnazială Mironeasa, o școală de vară dedicată elevilor din școli vulnerabile, în care vor exersa împreună bucuria de a descoperi lucruri valoroase despre ei și despre lumea în care trăiesc.
Aceasta reprezintă partea de practică pedagogică, componentă a Academiei de Leadership și Pedagogie – singurul program de formare accelerată timp de 5 săptămâni, dedicat profesorilor care predau în comunități vulnerabile, pentru a genera o schimbare sustenabilă atât în sala de clasă, cât și dincolo de aceasta.
Ce înseamnă imersiunea culturală în comunitate – experiență marca Teach for Romania
Credem cu tărie că rolul profesorului nu e acela de a transmite cunoștințe dintr-un anumit domeniu, ci este acela de a dezvolta oameni, de a construi viitorul nostru comun acum, în sălile noastre de clasă și în afara lor. Iar pentru a reuși asta, el are nevoie de o înțelegere profundă, plină de empatie, dincolo de presupuneri și dincolo de judecată, a mediului în care copilul trăiește și se dezvoltă, a nevoilor lui reale și a felului în care adulții semnificativi din viața lui sunt pregătiți să-l susțină.
Pentru că niciodată un profesor nu va reuși de unul singur să schimbe în bine o traiectorie de viață. El are nevoie de aliați: părinți, colegi, autorități locale, preoți și mediatori școlari. Și are nevoie să-i vadă ca pe potențiali aliați, nu ca pe vinovații de serviciu.
Iată de ce, în fiecare an, înainte de practica pedagogică cu elevii, organizăm o astfel de experiență de deschidere a sufletului și a minții. Acest tip de activitate de învățare, probabil unic în România, le oferă viitorilor profesori Teach for Romania, dar și partenerilor noștri, oportunitatea de a cunoaște realitatea de la firul ierbii, de a se conecta direct cu actorii relevanți, de a înțelege direct de la copii care le sunt nevoile, visurile, fricile care ajută sau le blochează creșterea.
Din miezul acestei conectări și din înțelegerea profundă a faptului că nu suntem acolo pentru a salva pe cineva sau pentru a repara pe cineva sau ceva se deschid apoi căile pentru schimbări sustenabile, bazate pe valorificarea punctelor forte, pe împuternicire și colaborare.
23 iulie – imersiune culturală în comunitatea Mironesa, județul Iași
Pe 23 iulie vom descoperi împreună cu peste 70 de viitori profesori, ghidați de câțiva copii din comună, sufletul comunității Mironeasa. Așteptăm cu nerăbdare să afăm cine sunt acești oameni, ce e important pentru ei, care sunt valorile lor, care sunt punctele de intersecție dintre noi. Vom duce cu noi curiozitate, dorință de a înțelege și de a ne conecta inimile și voințele.
Am organizat experiența în 3 secvențe:
- „empathy walk” – conectare directă cu oameni din comunitate, în timpul unui drum de explorare ghidat de către copii ai locului;
- Panel de discuții (părinți, profesori, elevi, autorități locale);
- Poiana lui Iocan: procesarea experienței de învățare în comunitatea mare de profesori și echipa Teach for Romania.
25 iulie – 5 august, Academia Copiilor sau practica pedagogică
Formarea inițială se desăvârșește în cele 10 zile de practică pedagogică supervizată, ce se vor derula în școlile din Mironeasa, în perioada 25 iulie – 5 august 2022.
În aceste zile viitorii profesori Teach for Romania intră în clase și susțin, pentru prima dată din postura de cadru didactic, ore școlare conform planurilor de lecție construite de ei. Emoții, bucurii, îmbrățișări, primul „te iubesc, doamna/-ul”, oboseală, încărcare emoțională, împlinire a reușitei. E o perioadă extrem de intensă, în care toate practicile de gestionare a sinelui și a relaționării devin critice, o perioadă în care dezvoltarea profesorului lider nu mai este doar o aspirație sau un construct cognitiv, ci devine o experiență transformațională trăită pas cu pas.
Zilnic, se exersează și capacitatea de a gestiona învățarea, participanții fiind puși în situația de a observa elevii în două activități de învățare, de a ține o lecție, de a analiza împreună cu mentorul lor comportamentul elevilor și eficiența soluțiilor metodice folosite, de a planifica și de a se consulta cu „colegii de cancelarie”. Este perioada în care se internalizează, se consolidează și se expandează învățarea, participanților oferindu-li-se sprijin specializat: mentorat aplicat, coaching adaptativ, acces la modele de bună practică, susținerea comunității de învățare.
Pentru elevi, putem vorbi despre Academia Copiilor, deci despre o experiență de învățare care are în centru peste 300 de copii care vor exersa împreună bucuria de a descoperi lucruri valoroase despre ei și despre lumea în care trăiesc. Aceștia vor explora realitatea cu ajutorul științei, vor lucra colaborativ, vor lua decizii și vor folosi resurse digitale. Însă cel mai important vor fi ascultați și văzuți, vor fi valorizați și împuterniciți.
Ne străduim constant ca în cadrul Academiei să organizăm și să susținem experiențe de învățare cât mai practice și 100% aplicabile pentru profesori dedicați, care vor să genereze învățare relevantă pentru clasele lor. Conținutul creat de Teach for Romania este actual, de calitate și imediat aplicabil la clasă sau în cancelarie.
Academia este doar începutul unui proces în care profesorul Teach for Romania este susținut, consiliat, mentorat, sprijinit cu resurse, de-a lungul a doi ani de activitate în medii vulnerabile, pentru a ne asigura de impactul său în comunitate și în formarea unor generații de elevi bine pregătiți, cu încredere în potențialul lor, indiferent de mediul din care vin.