Fundația BricoDépôt a încheiat etapa de evaluare a proiectelor înscrise la cea de-a treia ediție a campaniei de finanțare „Casele bune schimbă vieți”.
Cinci proiecte vor primi finanțare de câte 50.000 de lei pentru îmbunătățirea calității condițiilor de locuit ale comunităților vulnerabile: Fundația Habitat for Humanity România, Fundația Hospice Casa Speranței, Fundația pentru Copii Ronald McDonald, SOS Satele Copiilor și Asociația HERCULES. În plus, Brico Dépôt România oferă suplimentar o donație în produse din magazinele sale, în valoare totală de 25.000 de lei.
„În România încă există multe comunități vulnerabile, cu familii care locuiesc în medii precare sau insuficient salubrizate. Case mici, camere înghesuite, fără căldură sau electricitate. Sunt unități de spitalizare care necesită renovări ale clădirilor în care primesc pacienții și familii întregi ai căror copii au nevoie să beneficieze de educație și consiliere, în cadrul centrelor comunitare din întreaga țară. Ne-am asumat implicarea pe termen lung şi am pornit la drum cu dorința de a construi parteneriate cu organizațiile non-guvernamentale, astfel încât să sprijinim îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, a calităţii şi a siguranţei vieţii, ȋn comunități dezavantajate din Romȃnia”, spune Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România.
3.950 de beneficiari direcți și indirecți susținuți prin campania de anul acesta
Juriul, format din cinci membri ai Echipei de Leadership și Management a Brico Dépôt Romania, a selectat proiectele câștigătoare bazându-se pe principii de transparență și echitate și luând în considerare: relevanța proiectelor față de obiectivele campaniei de finanțare, urgența nevoilor prezentate, impactul proiectelor în comunitățile defavorizate, dar și gradul de vulnerabilitate a comunităților cărora se adresează. Au contat, de asemenea, criterii precum integritatea și buna reputație a organizațiilor neguvernamentale care au trimis propuneri de proiecte, cât și angajamentul pe care acestea și-l asumă, pe termen lung.
Cele cinci proiecte câștigătoare sunt:
- Habitat for Humanity Romania pentru susținerea programului Hope Build, în cadrul căruia se vor construi în regim accelerat 40 de case în sistem duplex pentru familii din comunități vulnerabile din județele Constanța, Vâlcea, Bacău si Iași. Beneficiarii programului sunt familii cu posibilitati financiare reduse, care locuiesc în prezent în încăperi supraaglomerate, alături de rudele lor sau/și în case improvizate.
- Fundația Hospice Casa Speranței pentru lucrările de renovare și înlocuire a ușilor unității de spitalizare HOSPICE Casa Speranței din Brașov – prima unitate de spitalizare din România dedicată îngrijirii holistice a pacienților incurabili. Renovarea spitalului va permite Fundației să-și continue misiunea de a îmbunătăți calitatea vieții pacienților adulți cu afecțiuni oncologice în stadii avansate și mobilitate redusă, însoțită de consilierea familiilor.
- Fundația pentru Copii Ronald McDonald pentru proiectul „Adoptă o Cameră în Casa Ronald McDonald din București”. Timp de un an, Fundația va asigura cazare pentru familiile copiilor internați, mese calde și pachete de bun venit cu produse de primă necesitate (igienă personală, lenjerie de pat, prosoape, scutece), precum și servicii de consiliere psihologică, conectare, sprijin reciproc și de specialitate pentru familiile pacienților.
- SOS Satele Copiilor – pentru susținerea programului de intervenție integrată în comunitățile vulnerabile din cadrul județelor Bacău și Sibiu. Familiile sunt cuprinse în programul SOS de prevenire a separării copiilor de părinți și vor beneficia de suport pentru întărirea familiei, de condiții decente și sigure de trai, precum și de acces la educație. De asemenea, patru familii vor primi ajutor în renovarea casei, iar copiii din programul SOS Sibiu vor avea condiții mai bune pentru activitățile educative zilnice, care se desfășoară în clădirea Grădiniței SOS din programul SOS Sibiu.
- Asociatia HERCULES – pentru renovarea centrului de zi Hercules din localitatea Costești, Județul Argeș. În urma lucrărilor, centrul comunitar recent inundat își va putea relua activitățile, oferind beneficiarilor din comunitate suport educațional, mese calde în cadrul cantinei unității, ajutor material, suport psihologic profesional și consiliere parentală, servicii medicale de bază, activități recreative cât și de mentorat pentru copii din partea vârstnicilor incluși în program.
„Încă de la începutul acestui program am reușit să susținem peste 20 de proiecte în comunitățile vulnerabile din România, să le asigurăm copiilor și familiilor un spațiu sigur în care să locuiască, să învețe și să își desfășoare activitățile. Suntem în direcția bună, organizațiile care se înscriu rezonează cu obiectivul nostru și ne bazăm pe faptul că dorința de a contribui la dezvoltarea comunităților defavorizate ne va ghida în continuare să facem din ce în ce mai mult bine în România”, afirmă Cătălin Mazilu, Director Operaţiuni, Brico Dépôt România şi Membru ȋn Consiliul Director al Fundaţiei BricoDépôt.
De la debutul campaniei „Casele Bune Schimbă Vieți”, compania, împreună cu Fundația BricoDépôt au alocat peste 850.000 lei în bani și în materiale de construcții și a sprijinit peste 11.250 de beneficiari direcți și indirecți. Astfel, Fundația BricoDépôt România își continuă misiunea de a susține proiecte de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit, a calităţii şi a siguranţei vieţii, ȋn comunități dezavantajate din Romȃnia.
Regulamentul complet al campaniei, criteriile de acordare a finanțărilor şi mai multe detalii despre proiectele selectate pot fi consultate pe website-ul oficial al Brico Depôt, în secțiunea dedicată Fundației BricoDépôt.