Proiectul „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase,” derulat de Asociația InspirAction și Carrefour România este implementat, din luna octombrie, în 7 școli din 5 orașe din țară: Alba Iulia (Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia), București (Școala Gimnazială „George Bacovia”), Botoșani (Școala Gimnazială „Elena Rareș”), Craiova (Școala Gimnazială „Sf. Dumitru”) și Focșani (Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” și Școala Gimnazială „Oana Diana Renea”).
Programul educațional este susținut de către Inspectoratele Școlare Județene Alba Iulia, București, Dolj și Vrancea, iar școlile au fost alese în urma procesului de selecție inițiat în luna septembrie, pe baza unor criterii de selecție cantitative, precum numărul de copii înscriși, important pentru maximizarea rezultatelor programului, așezarea geografică sau existența unui spațiu potrivit pentru organizarea de activități practice de grădinărit, dar și pe baza unor criterii de selecție calitative, cum sunt motivația cadrelor didactice și dorința acestora de implicare activă, sau motivația elevilor și dorința argumentată a acestora de a face parte din proiect. 32 de școli au transmis aplicații pentru înscrierea în proiect și 640 de elevi au participat la chestionarele de motivație.
România se confruntă cu o rată ridicată de supraponderalitate și cu lipsa unei rutine sănătoase, din care sa facă parte și activitățile sportive: 34,6% din populație este afectată de suprapondere (OMS, 2022), doar 8% dintre români mănâncă sănătos și numai 11% fac sport, conform INS(2021). De aceea, pentru formarea unei generații mai sănătoase și mai echilibrate, Carrefour România și Asociația InspirAction își propun să contribuie la educarea viitorilor adulți, în vederea adoptării unui stil de viață sănătos, printr-un proiect cu structură și conținut unice, „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”.
În prima sa etapă, proiectul pune bazele teoretice ale alimentației sănătoase, deoarece este important ca fiecare participant să înțeleagă, încă de la început, principii alimentare de bază, cum pot fi diversificate alimentele consumate, ce să consume în funcție de activitățile pe care le desfășoară, legătura dintre alimentație și emoții, rolul somnului și al sportului în viața de zi cu zi. Ulterior, în cea de-a doua etapă a proiectului, participanții se vor bucura și de o componentă practică, care constă în sesiuni de mindfulness, aerobic și sădirea unei grădini.
Educarea tinerei generații este un proces de durată. Sesiunile proiectului „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase” se vor desfășura în perioada octombrie 2022 – iunie 2023, beneficiari fiind 220 de elevi și 600 de părinți și bunici. Implicarea părinților este necesară, pentru că aceștia îndeplinesc un rol esențial în educația alimentară a adolescenților. De aceea, și ei vor participa la o serie de webinarii cu specialiști ce le vor prezenta diferite obiceiuri alimentare care să contribuie atât la dezvoltarea sănătoasă a copiilor, cât și a lor.
„Responsabilitatea socială este o parte integrantă a strategiei de business Carrefour, care ne ghidează în permanență acțiunile și modul de funcționare. Fie că vorbim despre educație, comunitate, mediu sau tranziție alimentară, inițiativele noastre sunt calibrate pentru a avea un impact polivalent, resimțit chiar și dincolo de aceste zone. Ne bucurăm că atât elevii și cadrele didactice, cât și familiile tinerei generații privesc cu receptivitate proiectul demarat alături de partenerii noștri din Asociația InspirAction, ceea ce arată un interes crescut față de nevoia unei educații alimentare sănătoase în școli. Suntem încrezători că împreună, prin mobilizare, acțiune și colaborare, vom reuși să ducem mai departe schimbarea în mai bine”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
„Toate școlile întâlnite de noi în procesul de selecție ne-au impresionat prin dorința foarte mare de a fi parte din acest proiect. Așa se face că, în cea mai mare parte, cheia în selecție a fost la elevi, care de asemenea s-au arătat foarte dornici să participe la proiectul nostru. Le mulțumim tuturor celor care au aplicat la proiectul nostru și păstrăm legătura”, a adăugat Simona Paraschiv, Președinte Asociația InspirAction.
„Inspectoratul Școlar Județean Dolj are deschidere spre activitățile extrașcolare și susține structura și conținutul acestui proiect care contribuie la o educație sănătoasă și la un stil de viață sănătos pentru copiii noștri. Ne bucurăm de inițiativă și de colaborarea cu toți partenerii implicați și ne propunem să avem rezultate eficiente în urma derulării proiectului”, afirmă Prof. Irina Ștefana Broscaru, Inspector Școlar General Adjunct, I.S.J. Dolj.
„Activitățile din proiectul educațional «Gust pentru sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase» derulat de Asociația InspirAction și Carrefour România este susținut de Inspectoratul Școlar Județean Dolj și are ca scop promovarea informațiilor care să prezinte valoare unei alimentații sănătoase și a unei educații alimentare de calitate și selectivă. Mulțumim tuturor pentru implicarea, susținerea și promovarea proiectelor extrașcolare în rândul tinerilor”, spune Prof. Nirvana Mândruleanu, Inspector școlar pentru activități extrașcolare, I.S.J. Dolj.
„Este foarte important ca la școală să discutăm despre avantajele unui stil de viață sănătos, să învățăm să facem sport cât mai des și să promovăm beneficiile alimentației sănătoase. Elevii noștri trebuie să afle, cu ajutorul proiectelor educaționale și cu ajutorul specialiștilor, că o alimentație sănătoasă înseamnă: îmbunătățirea stării de spirit; dezvoltarea creierului; menținerea unei greutăți sănătoase; prevenirea multor boli cronice – bolile de inimă, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat și obezitate. Felicit inițiativa care va ajuta tânăra generație să învețe să facă din orice masă o experiență distractivă și sănătoasă pentru organism”, menșionează Prof. Ana-Maria Ștefan, Inspector școlar pentru activități extrașcolare, I.S.M.B.
„Proiectul acesta este o oportunitate grozavă pentru elevii noștri. Ne bucurăm mult că suntem parte din el!”, punctează Prof. Carmen Hulea, Inspector școlar pentru activități extrașcolare, I.S.J. Vrancea.
„Noi susținem astfel de proiecte extrașcolare, deoarece reprezintă o componentă educațională valoroasă, șiorice cadru didactic trebuie să le acorde atenție, pentru că ele cresc interesul elevilor pentru școală. De asemenea, activitatea extracurriculară exercită o influență formativă asupra elevilor și reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea personală a competențelor în raport cu anumite obiective, pentru succesul lor educațional, dar și pentru viața de zi cu zi”, consideră Prof. Elena Ignat, Inspector școlar pentru activități extrașcolare, I.S.J. Alba.