O treime dintre copii trăiesc în sărăcie extremă în cartiere mărginașe, chiar și în marile orașe. 1 din 11 copii se culcă seara flămând. Acești copii sunt expuși abandonului familial și școlar, iar absența resurselor materiale, combinată cu lipsa accesului la servicii de bază, precum sănătate și educatie, crește vulnerabilitatea acestora la sărăcie persistentă, chiar și după ce ajung adulți.
Organizația Umanitară CONCORDIA și PEPCO România au continuat parteneriatul strategic, pentru al patrulea an consecutiv, prin proiectul „Sprijin educațional formal și nonformal pentru copiii aflați în dificultate“, care are ca scop prevenirea abandonului familial și şcolar, prin suport pentru continuarea educației sau reluarea educației pentru copii din comunități extrem de sărace, creșterea nivelului de implicare a părinților în activitățile educaționale ale copiilor, consilierea familiilor din comunitățile sărace, sprijin pentru accesarea drepturilor în relația cu autoritățile de stat, găsirea unui loc de muncă și suport pentru păstrarea acestuia. Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 12 luni în nouă dintre locațiile Organizației Umanitare CONCORDIA din Odobești (județul Dâmbovița), Ploiești și Ariceștii Rahtivani (judeţul Prahova): 3 centre de zi pentru copii și familii, 4 case de tip familial, Școala Primară CONCORDIA și grădinița din comunitatea Mimiu din Ploiești și va continua și în următorul an.
„18 la sută dintre copii abandonează școala și educația este singura cale prin care putem ieși din sărăcia extremă. CONCORDIA este în slujba copiilor abandonați și a copiilor care trăiesc în sărăcie extremă. Nu am putea să facem toate aceste lucruri pentru ei fără parteneri strategici, iar PEPCO România este una dintre companiile care, în ultimii patru ani, ne-au fost alături. Astfel, am creat contexte de învățare noi, am avut timp liber de a petrece cu copiii și multă, multă distracție, iar pentru asta nu putem decât să le mulțumim”, declară Diana Certan, Director Executiv Comunicare și Fundraising CONCORDIA România.
Principalele rezultate ale parteneriatului strategic 2021-2022
Scopul principal al proiectului „Sprijin educațional formal și nonformal pentru copiii aflați în dificultate“ a fost continuarea educației sau reluarea educației pentru copii din comunități extrem de sărace din cinci județe din țară.
Principalele rezultate ale proiectului sunt:
- 613 beneficiari au fost susținuți în cadrul proiectului (456 de copii și 157 de adulți);
- 215 copii au primit câte o masă caldă în fiecare zi;
- 349 de copii aflați în situații de risc, din proiectele noastre din Ploiești, Ariceștii Rahtivani (județul Prahova) și Odobești (județul Dâmbovița), dar și din alte organizații din localitățile Satu Mare, Mangalia și Răcăciuni au fost sprijiniți cu rechizite prin campania „Back to school”;
- 212 copii au fost sprijiniți cu haine, încălțăminte, alimente, materiale școlare, produse sanitare și de igienă, acces la consultații stomatologice, oftalmologice și consultații medicale de specialitate;
- 137 de copii au mers în tabere la munte sau la mare, mulți dintre aceștia pentru prima dată, iar 76 de copii au mers în 6 excursii;
- 78 de copii au primit consiliere psihologică, în total 1.716 sesiuni de consiliere pe tot parcursul proiectului;
- 72 de familii din medii vulnerabile au primit sprijin material constând în alimente de bază, produse igienico-sanitare;
- 14 copii au primit sprijin educațional prin meditații la limba română și matematică;
- 19 copii au absolvit clasa a opta, 18 dintre aceștia continuându-și parcursul școlar la liceu sau la o școală profesională;
- reducerea discriminării.