Zalando publică cel de-al treilea raport anual privind diversitatea și incluziunea (D&I). Acesta urmărește progresul (Progresul anual este urmărit de la 1 septembrie 2021 până la 31 august 2022) privind douăsprezece obiective concrete în concordanță cu cei patru piloni pe care se bazează do.Better, strategia Zalando de diversitate și incluziune (D&I): talente, lideri, clienți și parteneri.
Raportul subliniază angajamentul Zalando de a fi un Starting Point for Fashion primitor pentru toată lumea. Compania a crescut ponderea femeilor aflate în poziții de conducere (+2,3 puncte procentuale până la 37,5%) și în roluri din domeniul tehnologiei (+3,6 puncte procentuale până la 24,8%) și a făcut progrese în legătură cu alte angajamente pe care și le-a asumat. Mai mult, compania a lansat o gamă variată de fashion adaptabil.
„Sunt mândru de pașii pe care i-am făcut în ultimii ani, dar nu ne oprim aici. Suntem încrezători că putem evolua și vom continua să investim și să construim un adevărat Starting Point for Fashion incluziv, care se adresează tuturor. Moda are o mulțime de valențe diferite – cu toate acestea, are o semnificație personală pentru toată lumea. Cu toții vrem să ne ridicăm la înălțimea responsabilității pe care o avem față de clienții și partenerii noștri și față de toți cei care fac parte din universul Zalando. Acesta este motivul pentru care principiile privind D&I fac parte din cultura organizațională, iar conducerea companiei și le asumă în totalitate”, afirmă David Schneider, co-CEO Zalando.
Zalando sprijină femeile pentru a avansa în carieră în zona de leadership și tehnologie
În prezent, 24,8% dintre locurile de muncă din sfera tehnică de la Zalando sunt ocupate de femei. Deși compania a înregistrat o creștere puternică de la an la an (față de 21,2% în 2021), obiectivul ambițios de a ajunge la 40-60% (Prin stabilirea unui coridor pentru această țintă, Zalando își propune să obțină o reprezentare echilibrată atât a femeilor, cât și a bărbaților la fiecare dintre cele cinci niveluri de conducere, deci o pondere de 40-60% pentru ambele sexe.) până în 2023 va fi dificil de atins, în contextul în care condițiile macroeconomice globale duc la o încetinire a ritmului de angajare. Cu toate acestea, Zalando face eforturi continue pentru îmbunătățirea procesului de angajare. De exemplu, compania se asigură că respectă reprezentarea de gen în panelurile de interviu și lansează inițiative strategice pentru a atrage talente din comunitățile subreprezentate în tehnologie:
- Zalando a creat un program de recalificare a femeilor în domeniul tehnologiei în colaborare cu StartSteps. Acest program pilot de inginerie software, în curs de desfășurare, le permite angajatelor să cunoască, să crească și să facă tranziția către roluri din tehnologie în cadrul Zalando.
- În anii următorii, Zalando va continua să construiască bazându-se pe succesul primelor ediții.
Zalando nu urmărește doar să facă din comunitatea tech una mai echitabilă din punct de vedere al genului, ci își dorește să extindă reprezentarea de gen în echipele sale de conducere. Cu o medie de ocupare de către femei de 37,5% în cadrul primelor cinci roluri la nivel de conducere, față de ținta de 40-60% la care și-a propus să ajungă până la sfârșitul anului 2023, Zalando se apropie de acest angajament. Progresul continuu (față de 35,2% în 2021) a fost posibil prin implementarea îmbunătățirilor menționate în procesul de angajare și prin înființarea de inițiative concrete precum Grow@Zalando, un suport intern pentru dezvoltarea în carieră.
Ușurința de a te îmbrăca
Zalando a conceput pentru prima data o colecție de modă adaptabilă pentru clienții cu dizabilități (Zalando a ales în mod intenționat să folosească acest limbaj atunci când se referă la comunitatea persoanelor cu dizabilități, pe baza colaborării cu consultanții All is for All și a cercetărilor extinse), de exemplu, clienții cu dexteritate și mobilitate reduse sau sensibilitate senzorială). Ca parte a angajamentului Zalando de a oferi o gamă cât mai cuprinzătoare în funcție de preț, mărime și stil, colecțiile a cinci dintre brandurile proprii răspund acum acestor nevoi (Zign, Pier One, Anna Field, Yourturn și Even&Odd). În plus, Zalando oferă și colecția Tommy Hilfiger și a adăugat pantofi adaptabili Nike în oferta sa.
Zalando va continua să facă eforturi în această direcție și anul viitor, când va fi partener al Jocurilor Mondiale Special Olympics care au loc în 2023 la Berlin.