A mai rămas puțin până când începe Săptămâna Generozității. Anul acesta continuăm tradiția începută în 2020 și sărbătorim actele de generozitate o săptămână întreagă.
Astfel, în România, mișcarea globală GivingTuesday a devenit Săptămâna Generozității și este o oportunitate pentru ca oamenii de bine să se adune și să facă fapte bune împreună.
În perioada 22 – 29 noiembrie vor avea loc mai multe inițiative pornite de parteneri generoși care s-au alăturat mișcării adusă în România de către Asociația One Kind. În această perioadă, dar și în fiecare zi, românii sunt invitați să fie solidari și să contribuie cu un gest oricât de mic la schimbarea unei povești, a stării de spirit sau chiar a vieții cuiva.
Asociația One Kind împreună cu Kaufland România, dau startul Săptămânii Generozității prin intermediul Caravanei Portret de Galantom. Campania este o continuare a proiectului Portret de Galantom, gândit și lansat de platforma de fundraising Galantom.
Astfel, în perioada 16 noiembrie – 29 noiembrie oamenii sunt invitați să înscrie o faptă bună pe pagina de Facebook a evenimentului. Înscrierea le va asigura un loc la o ședință foto desfășurată în locațiile selecționate Kaufland din Cluj-Napoca, Alba Iulia și București.
Calendarul Caravanei Portret de Galantom și link-uri de înscriere:
- Cluj-Napoca: pe 22 și 23 noiembrie, înscriere și detalii pe pagina evenimentului „Vino să-ți facem Portretul de Galantom! E Săptămâna Generozității în Cluj-Napoca!”.
- Alba Iulia: pe 24 și 25 noiembrie, în Kaufland, înscriere și detalii pe pagina evenimentului „Vino să-ți facem Portretul de Galantom! E Săptămâna Generozității în Alba-Iulia!”.
- București: pe 25, 26 și 27 noiembrie, înscriere și detalii pe pagina evenimentului „Vino să-ți facem Portretul de Galantom! E Săptămâna Generozității în București!”.
Proiectul își propune să creeze un album cu portretele oamenilor generoși din România, menit să motiveze implicarea socială în rândul populației.
De asemenea, a început înscrierea pentru sesiunea de donare de sânge care va avea loc pe 22 noiembrie la Impact Hub, în locația de la Piața Universității din București. Inițiativa este lansată de Impact Hub Bucharest și Asociația One Kind, împreună cu Asociația HEM, și Centrul de Transfuzie Sanguină București. Tot pe 22 noiembrie are loc un spectacol caritabil de stand-up comedy gândit de The Fool și Asociația Help Autism. Participarea la eveniment se face pe baza donațiilor. Toate fondurile strânse pentru eveniment vor ajunge la Asociația Help Autism și vor asigura ore de terapie pentru copiii cu autism, atât de necesare pentru dezvoltarea lor. Pe scenă vor urca Radu Bucălae, Mădălin Cîrje, Florin Gheorghe, Claudiu Popa, Geo Adrian, Elena Voineag, Vlad Bieltz, Teo Ioniță.
Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor va împlini anul acesta 7 ani, iar pe tot parcursul lunii noiembrie, fiecare membru va croșeta câte 50 de pătrățele, care vor ajunge într-o păturică unică, 100% hand-made, formată din 300 de elemente, câte unul pentru fiecare voluntar care și-a dedicat timpul pentru un bunic singur din România în 2022. Echipa strânge bani pe platforma Galantom, pentru a putea organiza evenimentele de apreciere. Pătura va fi dăruită, prin tragere la sorți, unuia dintre donatori. Totodată, pe 28 noiembrie, echipa Niciodată Singur va organiza și un eveniment-maraton de croșetat, o zi a ușilor deschise, în care orice prieten sau susținător al organizației se poate alătura demersului.
Pe 25 noiembrie, între orele 8.00 și 11.30, oamenii sunt încurajați să doneze sânge alături de angajații primăriei Municipiului Alba Iulia la Centrul de Transfuzii Alba Iulia.
„Suntem bucuroși că în acest an Portret de Galantom ajunge și în orașe din afara Bucureștiului și că vom avea ocazia să sărbătorim în acest mod inedit generozitatea oamenilor în mai multe locuri din țară. Mulțumim celor de la Kaufland România pentru susținere și pentru au făcut posibilă această inițiativă. Prin Săptămâna Generozității ne dorim să atragem atenția asupra importanței generozității și să inspirăm românii să facă fapte bune în orice perioadă a anului, indiferent dacă sunt mici sau mai mari. Orice gest altruist contează și poate schimba viața cuiva în bine, spune László Bodor, cofondator al Asociației One Kind, organizație care a inițiat Săptămâna Generozității.
„Noi, la Kaufland România, susținem comunități din toată țara și suntem inspirați de generozitate zi de zi, cu fiecare zâmbet împărtășit și fiecare mulțumesc rostit între cei care oferă și cei care primesc. Portret de Galantom este o recunoaștere a tuturor românilor care, prin faptele lor, arată că implicarea face diferența. Ne bucurăm să celebrăm generozitatea împreună”, a adăugat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Cei care doresc să se alăture mișcării sunt încurajați să își înscrie propriile inițiative pe site-ul saptamanagenerozitatii.ro sau se pot implica în cele înscrise deja.
Parteneri de bine ai campaniei Săptămâna Generozității de anul acesta sunt: Kaufland România, Primăria Municipiului Alba Iulia, Asociația Wellbeing Institute, Impact Hub Bucharest, Centrul de Transfuzie Sanguină București, Asociația HEM, Asociația Help Autism, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, Galantom, FRUFRU.