Groupama, liderul pieței de asigurări din România, a lansat anul acesta programul Salvatorii de vieți, un proiect prin care își propune să instruiască cât mai multe persoane în acordarea primului ajutor. În primele trei luni de la lansare au fost deja instruite peste 760 de persoane, angajați și colaboratori Groupama.
Programul Salvatorii de vieți face parte dintr-o inițiativă derulată la nivel internațional de Grupul Groupama, lansată de Ziua Internațională a acordării primului ajutor. În România, programul se desfășoară în parteneriat cu Fundația pentru Smurd, voluntarii din cadrul organizației susținând cursuri în cadrul cărora participanții sunt instruiți cum să recunoască o situație de urgență și cum să intervină corect până la sosirea echipajelor de urgență.
Potrivit statisticilor, doar 20% dintre români declară că au noțiuni de bază privind acordarea primului ajutor, în timp ce peste 80.000 de oameni mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor într-o situație de urgență. În acest context, Groupama a lansat programul “Salvatorii de Vieți”, un program deschis tuturor celor care își doresc să învețe cum să acorde primul ajutor. Până în prezent, compania a organizat cursuri în peste 40 de orașe din țară, printre care București, Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, Galați, Baia Mare, Oradea, Timișoara, Arad, Drobeta Turnu Severin, Reșița, Iași sau Botoșani.
„Programul Salvatorii de Vieți se aliniază angajamentului nostru de a adresa nevoi reale la nivelul comunităților. Statisticile arată că, în România, o mare parte dintre cazurile de atac de cord au loc în afara spitalelor, pe stradă, în parc, la birou, acasă, iar primul ajutor este esențial în astfel de situații. Dacă știm ce trebuie să facem, putem salva vieți. De aceea, am lansat acest program și ne-am propus să-l facem accesibil și gratuit tuturor celor care vor să învețe să acorde primul ajutor. Înainte însă de a intra în această nouă fază a proiectului, ne-am dorit ca toți colegii noștri, dar și o parte dintre parteneri, să cunoască procedura de acordare a primului ajutor”, a declarat Georgiana Miron, Director Marketing, Comunicare și Servicii Clienți Groupama.
„Ne-a bucurat și ne-am alăturat cu entuziasm, prin voluntarii noștrii, inițiativei Groupama adresată creșterii gradului de cunoaștere a noțiunilor și măsurilor de prim ajutor în rândul propriilor angajați și colaboratori, inițiativă în linia demersurilor permanente de instruire a populației în domeniul primului ajutor derulate de Fundația pentru SMURD. Studiile arată că, spre exemplu, cu fiecare minut de la instalarea stopului cardio-respirator, dacă nu se intervine cu măsuri de prim-ajutor, șansele de supraviețuire ale victimei scad cu aproximativ 10%. Dar șansele la viață ale victimei cresc la 50-70% dacă manevrele de resuscitare și defibrilare sunt realizate în primele 3-5 minute de la instalarea stopului. Vom susține și pe viitor orice demers care se adresează creșterii gradului de cunoaștere și utilizare a măsurilor de prim ajutor a populației, încă de la cele mai fragede vârste”, a afirmat Dr. Raed Arafat.
Cu ajutorul voluntarilor Fundației pentru SMURD, participanții au învățat cum să recunoască în mod corect o situație de urgență, cum să realizeze resuscitarea cardio-pulmonară și manevre de dezobstrucție a căilor aeriene superioare, atât în cazul adulților, cât și în cazul sugarilor și copiilor.
Prin strategia sa de CSR, Groupama țintește să aducă o schimbare semnificativă în comunitate și să răspundă unor nevoi reale. Participarea a peste 760 de angajați din peste 40 de orașe din țară la campania ”Salvatorii de Vieți” reprezintă dovada implicării și a rolului important pe care echipa îl are în strategia de responsabilitate socială a companiei. Solidaritatea, responsabilitatea și proximitatea sunt valori care guvernează activitatea Groupama, iar compania va continua să investească în parteneriate de lungă durată, dar și în acțiuni ferme, cu beneficii tangibile pentru clienți și comunitățile locale.