SoftServe, unul dintre cei mai mari furnizori soluții digitale din Europa, anunță obținerea certificării ISO 14001, privind sistemul de management al mediului.
Această recunoaștere este importantă atât pentru consolidarea unui business sustenabil ce ține cont de impactul pe care îl are asupra mediului înconjurător, cât și pentru colaborările cu parteneri internaționali care depun eforturi în lupta împotriva schimbărilor climatice.
În 2022, SoftServe a făcut publică direcția de sustenabilitate a companiei și a implementat un sistem de management al mediului. Obiectivul companiei este să devină un business neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2023, cu zero deșeuri nete, spații de lucru sustenabile și soluții IT care contribuie la combaterea efectelor schimbărilor climatice.
Concret, SoftServe a reușit să reducă parțial emisiile directe cauzate de activitățile companiei, dar și emisiile indirecte cauzate de folosirea electricității sau a sistemelor de încălzire. Emisiile de carbon sunt cu 18,3% mai mici, iar consumul de energie a scăzut cu 40% în comparație cu 2020.
Pentru a atesta conformitatea deciziilor privind mediul față de standardele internaționale și pentru a face îmbunătățiri, SoftServe a efectuat un audit extern cu ajutorul Bureau Veritas, din Ucraina, unul dintre liderii globali de audit, primind astfel certificarea ISO 14001:2015.
ISO 14011 este un standard internațional care definește cerințele privind controlul și monitorizarea impactului asupra mediului. De asemenea, oferă și recomandări despre cum pot fi îmbunătățite sistemele de management al mediului, cum ar fi procesele și practicile care contribuie la reducerea impactului.
„Certificarea este bazată pe principiul ‘Plan-Do-Check-Act’, care asigură continuitatea proceselor și îmbunătățirea lor constantă. Introducerea sistemului de management al mediului ne-a ajutat compania să structureze și să consolideze eforturile direcționate către atingerea scopurilor cu privire la mediul înconjurător. A contribuit, totodată, la atingerea unui nou nivel de business sustenabil”, explică Yulia Kuvitanova, Environmental Sustainability Manager în cadrul SoftServe.
Astfel, SoftServe se alătură eforturilor globale de combatere a schimbărilor climatice și depune eforturi pentru a deveni și un exemplu pentru alte business-uri responsabile. Ca participant oficial la Pactul Global al Națiunilor Unite, compania aderă la țintele de dezvoltare durabilă, inclusiv în privința acțiunilor privind schimbările climatice. De asemenea, în 2022, compania a publicat și primul său raport referitor la încălzirea globală și a primit un calificativ ridicat, de nivel C, conform evaluărilor investiționale CDP, care examinează activitățile companiilor în privința managementului corporativ privind clima.