Liga Navală Română, filiala Mangalia, organizează anual, începând cu anul 2006, într-una din zilele de sâmbătă, din prima jumătate a lunii iunie, „Ziua Apelor”, pe plaja din Mangalia.
La eveniment sunt invitați marinari militari din unităţile garnizoanei Mangalia, elevi de la instituțiile de învățământ din Municipiul Mangalia și din localitățile din împrejurimi, cetățeni ai orașului și turiști.
Prin organizarea acestei activități se urmărește promovarea culturii, obiceiurilor și tradițiilor marinăreşti, precum și atragerea tinerilor spre meseria de marinar și a altor meserii care au legătură cu apele (marinari, constructori navali, lucrători portuari, pescari, etc.).
Cu prilejul acestei sărbătoriri se vor organiza concursuri marinăreşti şi sportive.
Programul va cuprinde:
- sfințirea unei ancore de flori și aruncarea acesteia în mare în memoria celor care și-au găsit sfârșitul pe ape;
- cuvântul de deschidere al președintelui LNR – filiala Mangalia, Contraamiral de flotilă în rezervă Victor Gîdiuță.
- întreceri marinăreşti: tras la parâmă, aruncarea bandulei, fuga în sac, fuga cu oul în lingură;
- concursuri sportive: traseu cu obstacole, cros, șah;
- expoziție și atelier de matelotaj;
- acțiuni de igienizare a plajei pe care se desfășoară concursurile.
Premiile se vor constitui din cupe, medalii, diplome, șepci, tricouri, etc., în funcție de disponibilitatea și generozitatea sponsorilor.
Suntem ajutați în demersul nostru de către următorii parteneri de organizare și sponsori:
- Parteneri de organizare: Garnizoana Mangalia; Asociația de Caritate din Armata României „CAMARAZII”; Asociația CSR NEST; Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Constanța; Banca Regională pentru Alimente Constanța; SC Lial Star Import Export SRL Mangalia.
- Sponsori: SC B3GLOBALCON ROMÂNIA SRL; Şantierul Naval Mangalia; SC DORIEN BOAT S.R.L.; SC GOLD BUZZ S.R.L.; George Lipoveanu; Gheorghe Potorac; Romică Dănilă; Alte persoane fizice care sunt cu inima alături de marina română.
Liga Navală Română, filiala Mangalia este o asociație nonprofit, apolitică, cu personalitate juridică, înscrisă în registrul Asociațiilor deschis la Judecătoria Mangalia.