„UNICEF este profund îndurerat și șocat de multiplele informații potrivit cărora până la o sută de copii s-ar fi aflat printre cei prinși în cala unei nave care s-a răsturnat, scufundându-se ieri în largul coastelor Greciei, în cea mai mare tragedie maritimă din ultimii ani din Marea Mediterană.
Putem presupune că mulți dintre acești copii și-au pierdut viața, rapoartele despre supraviețuitori fiind deocamdată limitate. Cele mai sincere condoleanțe se îndreaptă către familiile copiilor și către toți cei afectați de acest eveniment îngrozitor.
Sunt copii migranți și solicitanți de azil care au fugit de conflicte, violență și sărăcie. Sunt copii care au fost probabil supuși exploatării și abuzului în fiecare etapă a călătoriei lor. Cei mai mulți dintre ei vor fi încercat să facă această traversare periculoasă singuri, în mâinile traficanților și ale contrabandiștilor.
UNICEF este pregătit să răspundă nevoilor imediate ale copiilor și femeilor care ar fi putut supraviețui naufragiului, în coordonare cu autoritățile și partenerii naționali.
Orice pierdere de vieți omenești este o tragedie. Pierderea vieților atâtor copii în Marea Mediterană, evitabilă, este o atrocitate care va marca aceste țărmuri pentru mulți ani de acum înainte. Ajunge!
În conformitate cu dreptul internațional și cu Convenția privind drepturile copilului, țările sunt obligate să protejeze drepturile și interesul superior al copiilor. UNICEF continuă să solicite asigurarea unor rute sigure și legale pentru migrație și azil în Uniunea Europeană, precum și pentru operațiuni coordonate de căutare și salvare care să contribuie la prevenirea deceselor pe mare.
Toți copiii au aceleași drepturi, iar țările ar trebui să colaboreze pentru a se asigura că viețile tuturor copiilor sunt protejate, indiferent de statutul lor migratoriu”, declară Philippe Cori, Directorul a.i. al Biroului Regional al UNICEF pentru Europa și Asia Centrală și Coordonator Special al Răspunsului privind Refugiații și Migranții în Europa.