BRD și Asociația Ecoteca lansează astăzi platforma CumStam.ro, un instrument gratuit care arată starea României prin date, statistici și grafice ușor de urmărit și interpretat.
CumStam.ro, dezvoltat împreună cu mindIT.io, poate genera schimbare la 180 grade în societate, pentru că ajută în luarea unor decizii informate mult mai rapid și în baza unor indicatori relevanți.
În general, datele publice (sau de interes public) din România sunt: disparate, uneori mai greu accesibile, dificil de analizat și de auditat; în multe cazuri nu sunt cunoscute sursele și metodologiile prin care au fost colectate și analizate. De pe urma acestor constrângeri și neajunsuri suferă toți beneficiarii acestor date: cercetătorii, presa, investitorii în infrastructură de mediu și comunitară (educație, siguranță socială, sănătate, securitate etc) și mai ales cetățenii, atât direct (prin documentare proprie din multiplele surse disparate unde sunt disponibile datele momentan), cât și indirect (din mass-media, care întâmpină propriile piedici în timpul desk research-ului și când încearcă să acceseze date publice sau accesibile doar prin interogare în baza unor legi etc).
De aceea, CumStam.ro este o necesitate presantă, un proiect ce își propune să elimine dificultățile în a identifica și cuantifica situația reală a diverșilor indicatori relevanți pentru managementul public: poluare, spații verzi, reciclare, economie circulară, eficiență energetică, consumuri specifice, biodiversitate, indicatori forestieri, abandon școlar, probleme sociale, indicatori de benchmarking pentru investiții etc. Totodată, platforma ajută la aducerea pe agenda publică a unor probleme ignorate, minimizate sau complet necunoscute, prin simpla agregare a datelor de interes public și oferirea unor instrumente de vizualizare și interpretare rapidă, pe modelul platformelor din majoritatea țărilor din UE.
„La Ecoteca, am pornit ca ONG verde, specializat în managementul corespunzător al deșeurilor. Însă, ne-am dat seama destul de repede că misiunea noastră e cu atât mai dificilă cu cât datele care ne pot ajuta să înțelegem și să eficientizăm colectarea deșeurilor în România ori erau incomplete, ori lipseau cu desăvârșire. Și mai des ne loveam de faptul că realitatea din teren era total diferită de cea raportată. De aici nevoia să răspundem la întrebarea «Cum stăm?», nu doar pentru a ne ușura nouă munca, ci pentru a oferi oricui posibilitatea să înțeleagă care este starea de fapt în diverse domenii ale societății românești. A rezultat o platformă robustă, scalabilă, simplu de folosit și, poate cel mai important, colaborativă, deschisă publicului larg, presei și autorităților publice locale. Iar BRD s-a dovedit un partener care înțelege necesitatea stringentă a unui proiect de această anvengură”, a spus Raul Pop, Director de programe al Asociației ECOTECA.
„Contribuția BRD Groupe Société Générale la o lume sustenabilă și informată a fost una dintre constantele acțiunilor noastre din ultimii ani, atât prin proiectele proprii de ESG, cât și prin susținerea unor idei care croiesc drumurile tranziției ecologice a economiei. CumStam.ro este întocmai tipul de proiect complementar misiunii Lumea9, reperul care ne ghidează eforturile de construire a unei lumi mai curajoase, care pune în centrul ei grija pentru planetă și pentru oameni. Nu este de ajuns să avem dreptul la liberă exprimare și accesul teoretic la informațiile care ni se cuvin ca cetățeni, dacă nu deținem uneltele necesare pentru a le înțelege, interpreta și folosi în angrenarea unor eforturi active pentru schimbare. Platforma dezvoltată împreună cu Ecoteca completează tocmai acest gol și își propune să devină o sursă importantă de informare pentru jurnaliști, cercetători, dar și pentru autorități publice, actori privați și mai ales pentru publicul larg. În plus, toți beneficiarii pot fi, la rândul lor, și contribuitori ai platformei. Fiindcă a ști «cum stăm» în domenii critice este o cale esențială prin care putem avea un viitor mai bun împreună”, a declarat Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale.
În acest moment, varianta pilot a site-ului pune la dispoziție circa 50 de indicatori din zonele de mediu și social, precum: gradul de reciclare al deșeurilor, investitițiile din PNRR, capacitatea de depozitare a deșeurilor, suprafața împădurită, apelurile la 112 pentru semnalarea furtului de lemne, numărul de tractoare la mia de hectare de culturi agricole, numărul de elevi per profesor etc. În această primă fază, funcționalitatea este preponderent de vizualizare de date la nivel județean și comparabilitate la nivel național. Până la finalul anului, însă, platforma va depăși 200 de indicatori importanți și va dobândi noi capabilități analitice și, foarte important, adaptare pentru ecranele mici.
Cea mai importantă valoare adaugată a platformei este caracterul său colaborativ: toți cei care au acces la date, indiferent că este vorba de un cercetător, o instituție publică, un ONG, un actor privat sau un cetățean de rând, vor putea prezenta propriile seturi de date cu ajutorul lui CumStam.ro. Oricine dorește să contribuie și caută soluții tehnice pentru a se face ușor înțeles de către nespecialiști și specialiști deopotrivă, își poate crea un cont pe site, poate apoi descărca un șablon și încărca date. Acestea vor deveni disponibile în lista de indicatori și vor deveni utile imediat sub formă de hărți și grafice comparative, ușor de exportat și folosit în documentarea unui articol, a unei prezentări sau a unei știri video.
De altfel, cei cărora CumStam.ro le va deveni imediat util vor fi probabil jurnaliștii și activiștii de mediu. Aceștia vor scurta mult traseul documentării, accesând sau prezentând datele de care au nevoie într-un singur loc. În același timp, vor putea verifica rapid sursa, vor genera automat materiale vizuale ușor de înțeles, gata de prezentat direct în articolele sau informările lor.
Și pentru cine are nevoie, la început de drum, tutorialele de folosire a platformei pot fi găsite pe canalul de YouTube Asociația Ecoteca la secțiunea Playlist-uri.