8 din 10 copii, beneficiari ai proiectului “Start în educație”, şi-au dezvoltat abilitățile cognitive, creative şi de recunoaștere vizuală, datorită kit-ului educațional “Ghiozdănel cu viitor” și 9 din 10 părinţi spun că se joacă mai mult timp cu copiii lor datorită acestuia.
În plus, 94% dintre părinți consideră că sesiunile de educație parentală derulate în cadrul proiectului le-au fost utile și au apreciat informațiile specializate primite despre dezvoltarea copiilor (74,6%), educația parentală pozitivă (54,3%) și protecția copiilor (32,5%).
Rezultatele fac parte din “Raportul cercetării sociologice a proiectului “Start în educație” – proiect de educație timpurie derulat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom în peste 700 de comunități defavorizate din 40 de județe. În anul școlar 2022-2023, 60.000 de copii preșcolari au primit câte un “Ghiozdănel cu viitor” cu materiale pentru dezvoltare educațională și 13.400 de părinți au participat la atelierele “Școala părinților”.
Cercetarea derulată în parteneriat cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași este una dintre cele mai ample cercetări inițiate în România despre educaţia timpurie. Aceasta analizează pe deoparte starea educaţiei timpurii şi accesul copiilor preşcolari din comunități defavorizate la resurse educaționale şi, pe de altă parte, impactul și utilitatea intervențiilor “Start în educaţie”. Raportul de cercetare integral și sinteza infografiacă pot fi accesate pe site-ul World Vision România.
Câteva dintre rezultatele proiectului “Start în educaţie”, după primul an de implementare
Un impact notabil al proiectului a fost îmbunătățirea semnificativă a performanțelor educaționale ale copiilor participanți, prin folosirea kit-ului “Ghiozdănel cu viitor”, cu rechizite, jocuri și alte materiale educaționale:
- 80% dintre părinți consideră că produsele din “Ghiozdănel cu viitor” au dezvoltat abilitățile cognitive și de învățare ale copiilor lor.
- 80% dintre copii lucrează mai bine cu plastilina, indicând o influență pozitivă asupra dezvoltării abilităților creative și a coordonării motorii fine.
- 80% dintre copii reușesc să recunoască mai bine culorile, ceea ce arată o îmbunătățire a abilităților de recunoaștere vizuală.
- 78,5% dintre copii reușesc să rezolve mai ușor jocuri de tip puzzle, ceea ce subliniază dezvoltarea abilităților lor de rezolvare a problemelor și a gândirii logice.
- 84% dintre copii fac mai multă mișcare, ceea ce indică o influență pozitivă asupra nivelului lor de activitate fizică și a stării generale de sănătate.
De asemenea, în urma sesiunilor de educație parentală, 95% dintre părinți au remarcat dezvoltarea comportamentală a copiilor lor în ultimul an, sunt mai atenți la nevoile și evoluția propriilor copii și înteleg mai bine efectele negative ale pedepsei fizice și ale violenței verbale.
Radiografia educaţiei timpurii în România: Copiii merg rar la grădiniţă din cauza lipsei banilor, nu au suficiente rechizite sau jucării, iar mulți părinți petrec prea puțin timp cu cei mici
Unu din patru copii (23%) merge la grădiniță doar trei zile pe săptămână sau mai rar, arată cercetarea. Principala cauză pe care o invocă părinții, în proporție de 45%, este lipsa banilor pentru acoperirea nevoilor de bază: rechizite, îmbrăcăminte sau alimente. Iar consecințele absenteismului nu întârzie să apară: 22% dintre părinți spun despre copilul lor că nu știe să numere până la 10, iar 37% spun că nu știe să numească cele patru anotimpuri. În același timp, 75% dintre părinți afirmă că n-au participat niciodată la activități de educație parentală.
Întrebați ce le lipsește copiilor, cei mai mulți dintre părinți (39%) au afirmat că rechizitele adaptate vârstei lor (cărți de colorat, plastilină, culori etc.). Apoi, 30% au indicat lipsa de jucării adaptate vârstei copiilor. În același context, 20% dintre părinți afirmă că le cumpără rechizite copiilor o dată pe an sau mai rar. Un procent extrem de îngrijorător semnalat de cercetare este că peste 37% dintre părinți consideră că ar putea comunica mai bine cu copii lor sau mărturisesc că discută cu copiii lor lunar sau mai rar.
„Accesul la educație timpurie este esențial pentru dezvoltarea copiilor, dar, din păcate, mulți dintre ei se confruntă cu un sistem complex de probleme: de la lipsa de rechizite și alte necesități, distanța prea mare către grădiniță, la statutul economic precar al părinților și nivelul scăzut de educație al acestora, toate acestea fiind coroborate și cu lipsa de programe de educație parentală. Studiul de față ne arată cât se poate de concret, la nivel de fenomen, toate aceste realități pe care noi le știam deja de pe teren. Nevoile copiilor nu sunt doar educaționale, ci și materiale și emoționale. Ca societate, avem responsabilitatea de a oferi un sprijin integrat și constant pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil. Suntem recunoscători că, alături de Fundația OMV Petrom, prin proiectul ‘Start în educație’, am schimbat în bine destinele acelor copii, însă mai este mult de muncă. De aceea ne bucurăm că în acest drum nu suntem singuri”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
„Primul an de ‘Start în educație’ a însemnat sprijin concret cu resurse și formare pentru părinții și copiii cei mai vulnerabili, iar rezultele acestui proiect cu acoperire națională au fost imediate și vizibile. Cercetarea derulată în cadrul proiectului oferă referințe valoroase pentru domeniul educațional și pentru dezvoltarea viitoarelor intervenții atât de necesare pentru a îmbunătăţi situația copiilor din zone dezavantajate”, a spus Amalia Fodor, director executiv Fundația OMV Petrom.