Orange România a redeschis magazinul flagship din Piața Victoriei, Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 47 – 53, București, sub un nou concept, construit în jurul programului de economie circulară “Re”.
Noul magazin este în linie cu planul strategic al Grupului Orange – Lead the Future și reflectă excelența în experiența oferită clienților. În același timp, reprezintă un pas suplimentar pentru a atinge #NetZeroCarbon până în 2040. Pentru a marca această lansare, Orange propune clienților două oferte comerciale valabile până la sfârșitul lunii octombrie.
Un nou concept pentru magazinul flagship Orange
România este printre primele țări din Grupul Orange care deschide un magazin în care prezintă produse și servicii cu un impact mai redus asupra mediului, prin care îi încurajează pe clienți să facă alegeri sustenabile. Astfel, în smart shop-ul din Piața Victoriei, pe lângă un design eco-friendly, ce integrează pereți din plante naturale, stabilizate, pentru o ambianță ce îi aduce pe cei care îi trec pragul mai aproape de mediu, și un sistem de iluminare LED, pentru un consum de energie redus, aceștia vor găsi:
- Smartphone-uri recondiționate, care au trecut printr-un control riguros al calității înainte de a fi comercializate. Orange este singurul operator de telefonie din România ce are în portofoliu telefoane recondiționate care beneficiază de garanție de 24 de luni și piese 100% originale
- Accesorii eco-friendly, precum huse de telefon și cabluri USB, ce au ambalaje realizate din materiale 100% reciclabile, biodegradabile și compostabile. Obiectivul Orange este ca până în 2025, 20% din smartphone-urile expuse în smart shop-ul din Piața Victoriei să fie recondiționate, iar 70% din portofoliul de accesorii eco-friendly să aibă ambalaje biodegradabile și compostabile.
- Service center, unde pot fi aduse telefoane pentru reparații și asistență personalizată. Echipa Orange este pregătită să ofere suport clienților pentru problemele pe care le întâmpină cu telefoanele mobile, pentru a prelungi durata de viață a acestora. În acest moment, 80% dintre interacțiuni se finalizează într-o oră, ambiția companiei fiind de a deservi toți clienții în maximum o oră.
- Cutia “Re”, dedicată reciclării de telefoane, tablete, căști, smartwatch-uri, cabluri și baterii. Ca parte din programul “Re”, lunar, dispozitivele sunt colectate și evaluate de către partenerii Orange, iar apoi sunt reciclate sau primesc o viață nouă. Mai multe detalii despre programul Orange de economie circulară “Re”- Recumpărare (Buy-Back), Reciclare, Reparare, Recondiționare sunt disponibile în magazin.
- Punctajul EcoRating, sistemul care oferă informații despre performanța telefoanelor de-a lungul întregului ciclu de viață și impactul acestora asupra mediului.
„Construit în jurul programului de economie circulară Re, conceptul-pilot pe care l-am adoptat pentru magazinul din Piața Victoriei este încă o dovadă a angajamentului nostru de a ne reduce impactul asupra mediului, obiectivul fiind de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2040. Spațiul este organizat în funcție de nevoile clienților, astfel încât să le oferim acces la produse sustenabile, la inovație și tehnologie, servicii rapide pentru soluționarea problemelor tehnice ale dispozitivelor. Aici pot gasi, de asemenea, un loc în care pot recicla în mod responsabil echipamentele care nu mai funcționează, cu profesionalism din partea colegilor noștri și cu grijă pentru mediul înconjurător”, a declarat Adrian Pănuță, Sales & Distribution Director.
Oferte comerciale pentru alegeri sustenabile
Pentru a-i încuraja și pe clienți să adopte obiceiuri sustenabile, Orange lansează două oferte comerciale dedicate pentru magazinul din Piața Victoriei. Pentru orice telefon recondiționat cumpărat din smart shop-ul din Bulevardul Lascăr Catargiu, clienții vor primi o reducere de 22%.
De asemenea, cei care aduc pentru Buy-Back (Recumpărare) un telefon funcțional și cumpără un telefon recondiționat din oferta Orange vor primi un voucher în valoare de 100 de euro, suplimentar față de valoarea la care este evaluat telefonul vechi.
Voucherul este valabil 90 de zile de la data emiterii și poate fi utilizat doar în noul magazin. Ofertele sunt valabile până la 31 octombrie 2023, cu posibilitatea de prelungire, și nu se cumulează cu alte promoții Buy-Back.
În plus, integrarea tehnologiei în fluxul activităților din magazin contribuie la oferirea unei experiențe îmbunătățite, pentru cei care sunt curioși să-l descopere, și la reducerea consumului de hârtie. Clienții care sunt interesați de ofertele Orange pot afla informații direct de la Info kiosk, rapid, digital, totul în mod interactiv. Dacă, însă, doresc să răsfoiască digital pliantele, în confortul propriei locuințe, le pot descărca prin QR code. De asemenea, de pe etichetele electronice pot afla detalii despre produsele comercializate în magazin, prețul acestora și abonamentele disponibile sau, acolo unde este cazul, despre sistemul EcoRating.
Acestea se adaugă tehnologiilor deja existente, precum gestionarea traficului din magazin în ordinea sosirii clienților, prin generarea digitală de bonuri de ordine, sau semnarea digitală a contractelor, fără a irosi hârtie.
Călătoria Orange către Zero Carbon
Recent, Grupul Orange România a anunțat semnarea cu ENGIE Romania a primului său contract de tip vPPA (virtual Power Purchase Agreement), care constă în achiziționarea virtuală de energie regenerabilă pe termen lung.
În 2022, Orange a lansat un program prin care instalează panouri solare pe site-uri de rețea și pe centre de interconectare comunicații și centre de date. La acest moment, pe 3 centre de interconectare din Constanța, Brașov și Timișoara au fost instalate aproximativ 650 de panouri solare și 133 de site-uri de rețea au deja funcționale panouri solare.
De asemenea, anul trecut, compania și-a redus consumul de energie cu aproximativ 4GWh prin acțiuni ce au vizat înlocuirea surselor de curent continuu de pe locațiile Orange cu unele de generație mai nouă, care sunt mai eficiente energetic, a decomisionat echipamente IT sau de rețea învechite tehnologic, pe care le-a înlocuit cu unele noi, și a implementat soluții de reducere a consumului de energie pe echipamentul radio.