Color the Village revine în județul Timiș în 2024! Asociația Acasă în Banat a selectat satul care va prinde culoare anul viitor: localitatea Altringen, din comuna Bogda.
Proiectul Asociației Acasă în Banat este un adevărat festival de voluntariat deoarece, timp de 3 zile consecutiv, sute de oameni din toate colțurile țării se adună să repare și să zugrăvească fațadele a 30 de case.
Altringen este un mic sat din zona de nord-vest a județului, aproape de granița cu Aradul, într-o zonă colinară foarte pitorească. În trecut a fost locuit de germani, însă aceștia au plecat iar comunitatea de acum se străduie să ducă mai departe moștenirea lăsată de ei.
Color the Village 2024 va avea loc timp de trei zile, în perioada 6-8 iunie 2024, însă organizatorii au început deja pregătirile, iar voluntarii se vor putea înscrie începând cu luna aprilie.
„Altringen și satele din jur au un farmec aparte, ce merită să fie păstrat și pus în valoare. Specificul local se pierde pe zi ce trece, elementele tradiționale dispar, iar noi vrem să ajutăm această comunitate să-și păstreze identitatea locală. Există o asociație locală care a făcut primii pași în această direcție, cu o campanie de protejare și punere în valoare a patrimoniului local. Vrem să îi susținem pentru că suntem convinși că potențialul zonei este foarte mare și merită să fie valorificat”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Pe lângă repararea și zugrăvirea fațadelor, organizatorii plănuiesc să efectueze intervenții de readucere a elementelor decorative pe fațade, să instaleze ornamente inspirate din arhitectura locală și chiar să refacă volumetria alterată a unora dintre case.
„Urmăresc de multă vreme activitatea Asociației Acasă în Banat și sunt foarte bucuros că au ales această zonă pentru desfășurarea Color the Village. Abia aștept ziua când voi urca pe dealul de lângă casa în care locuim din Altringen pentru a admira frumosul dobândit în urma evenimentului ce va urma”, a declarat Ștefan Lazăr, președintele Asociației „Johann Scharnel” din Altringen.
Satul Altringen este unul mic, cu puține imobile, motiv pentru care cele 30 de case vor fi selectate și din trei sate învecinate – Bogda, Sintar și Comeat. Vor fi selectate cu prioritate case locuite, ale familiilor cu venituri modeste, care păstrează elemente de arhitectură specifice. De asemenea, va fi inclusă în proiect și fosta școală din Altringen.
„Comuna noastră este o comună mică, cu peste 500 de locuitori. Ca și administrație locală, vom sprijini organizatorii pentru a da o mână de ajutor locuitorilor din Altringen, Bogda, Comeat și Sintar ca să le renoveze fațadele, deoarece multe familii nu au această posibilitate”, a afirmat primarul comunei Bogda, Iasmin Ciprian Iovănuț.
Color the Village/Colorează Satul se află la a șasea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.