Prima facilitate de training pentru anchetatorii specializați în investigarea infracțiunilor sexuale împotriva copiilor a fost inaugurată în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București în scopul pregătirii continue în domeniul intervievării criminalistice bazată pe protocolul National Institute of Child Health and Human Development (NICHD-R), revizuit în 2018 de o echipă de cercetători internaționali.
Spațiul, dotat cu cele mai noi tehnologii de comunicare, pentru ca procurorii și polițiștii specializați să poată continua singurul program de pregătire aprofundată din România în domeniul investigării violenței sexuale împotriva copiilor, a fost amenajat de către Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale (V.I.S.) cu sprijinul UNICEF în România, în cadrul proiectului „Justiție pentru copiii victime ale abuzului sexual”. O echipă de șase procurori a fost pregătită, în ultimul an, de cercetătorul israelian Irit Herskovitz, profesor la Universitatea Haifa, în domeniul intervievării criminalistice. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a înregistrat un număr record de trimiteri în judecată și procese mai scurte, ca urmare a organizării unui circuit special de raportare și investigare a suspiciunilor de violență sexuală împotriva copiilor.
Infracțiunile care implică violență sexuală și ale căror victime sunt copii sunt fapte dificil de investigat, care necesită abilități speciale din partea investigatorilor, pentru ca dezvăluirile să ajungă complete și probate în instanță. Sute de studii internaționale au arătat că interviurile realizate pe baza protocolului NICHD-Revizuit ajută nu doar la obținerea unor informații vitale anchetei penale, ci la o mai bună protejare emoțională a copilului prin identificarea nevoilor particulare și direcționarea către servicii de suport. Dar aceste abilități obținute prin pregătire de specialitate se pierd în cel mult șase luni, dacă investigatorii nu sunt implicați în programe de pregătire profesională continuă, arată cercetările internaționale.
Asociația V.I.S. și UNICEF vin în sprijinul Grupului de Lucru împotriva Abuzurilor Sexuale organizat la nivelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru ca aceste performanțe să aibă continuitate.
„Investigarea violenței sexuale împotriva copiilor este prioritară pentru noi și de aceea am desemnat, încă din urmă cu un an, procurori care să investigheze exclusiv aceste tipuri de cauze. Progresul este vizibil: mai puțini procurori, dar mai bine pregătiți pentru acest domeniu, au trimis în judecată mai multe dosare și au soluționat mult mai repede acest tip de cauze. Sala de training ne oferă independență și flexibilitate, întrucât pe fondul fluctuației de personal din parchetele locale, avem nevoie să menținem gradul de pregătire și o continuitate în specializarea procurorilor”, arată prim-procurorul Adrian Țîrlea.
„Procurorii din București au un avans considerabil față de restul țării. Folosesc de mulți ani camera de audieri pentru copii. Și-au rafinat metodele de lucru și de mai bine de un an au acces la cea mai înaltă cunoaștere în domeniul investigării violenței sexuale împotriva copiilor. Stabilitatea profesioniștilor din acest domeniu este însă o limită pe care managementul acestui parchet a depășit-o cu rezultate atât de bune pentru anchete, dar mai ales pentru copiii care au trecut pragul instituției. După abuz sexual, singura grijă pentru copiii și adulții care îi protejează ar trebui să fie accesul într-un program de sprijin, nu să convingă sistemul de justiție că sunt victime”, afirmă Mihaela Chiper, președinte al Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale.
„Relația de încredere dintre copil și intervievator este singura care poate conduce la o dezvăluire. Această relație dintre copil și reprezentanții statului ar trebui să nu se oprească la audiere și să continue cu ceilalți actori implicați în managerierea cazului”, a explicat procuroarea Alexandra Tomescu, care, pe parcursul supervizării cercetătorului israelian Irit Hershkovitz a trimis în judecată peste 30 de agresori sexuali din Capitală și a efectuat peste 70 de audieri pe baza protocolului NICHD-R.
„Înregistrăm cel mai mare număr de sesizări privind infracțiuni sexuale comise asupra copiilor la nivel de țară. Schimbarea modului nostru de lucru a condus și la creșterea încrederii de a face dezvăluirea. Tot mai mulți profesioniști din sisteme complementare (protecția copilului, învățământ, sănătate) se îndreaptă către noi să aflăm adevărul și să protejăm în același timp copilul. Dacă în urmă cu cinci, șase ani erau sub 200 de sesizări pe an în Capitală, în 2022 creșterea a fost vizibilă, 391 de cauze, iar în 2023 – peste 400 de cauze în care s-a sesizat o formă de abuz sexual contra minorilor”, declară Marian Trușcă, coordonatorului Grupului de Lucru împotriva Abuzurilor Sexuale de la Parchetul Capitalei.
„Pregătirea profesioniștilor care lucrează în domeniul investigării infracțiunilor sexuale împotriva copiilor este crucială pentru respectarea drepturilor copiilor și pentru înfăptuirea unei justiții care să țină cu adevărat cont de interesele lor. Mă bucur că acest parteneriat între UNICEF, societatea civilă și instituții ale statului are deja rezultate concrete și care vor aduce schimbări pe termen lung. UNICEF rămâne un partener dedicat pentru toate instituțiile care protejează drepturile copiilor, punându-și la dispoziție sprijinul ori de câte ori este necesar”, a spus Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.
Parteneriatul dintre Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale și UNICEF în România se desfășoară în perioada octombrie 2022 – iunie 2024 și are ca scop îmbunătățirea procedurilor judiciare în cazurile de violență sexuală cu victime copii, dar și crearea unei rețele de profesioniști din sistemul judiciar, medicină legală și DGASPC-uri, centrată pe obținerea unor probe solide în dosarele de violență sexuală împotriva copiilor. În cadrul acestei inițiative, peste 400 de profesioniști locali, printre care psihologi și medici legiști, au participat la traininguri menite să-i ajute să-și alinieze activitatea cu standardele recunoscute internațional privind intervievarea copiilor victime ale violenței sexuale și recomandărilor internaționale privind managementul acestor cazuri.