Pentru prima dată în istorie două echipe românești au ajuns în finala Campionatului Mondial de robotică FIRST din SUA și au jucat una împotriva celeilalte, disputându-și titlul suprem.
Echipa AICitizens de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” (Focșani) a câștigat titlul de CAMPIOANĂ MONDIALĂ, alături de alte 2 echipe alese din California și Africa de Sud.
Echipa Ro2D2 de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (Ploiești), Căpitan de Alianță, și-a ales parteneri din Australia și Canada, alături de care au devenit vice-campioni mondiali.
Totodată, AICitizens a primit Locul 1 la Design Award și echipa Ro2D2 a primit și Locul 1 la CONTROL Award.
Delegația României la Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge Houston a fost formată din 4 echipe calificate la Campionatul Național BRD FIRST Tech Challenge (echipe din Câmpulung, Focșani, Galați și Ploiești). Pe lângă cele patru echipe, în Houston au mai plecat și cei 4 finaliști ai prestigiosului PREMIU Dean’s List (Daria Ștefania Istrate – Ploiesti, Rareș Tudor Palasan – București, Andra-Gabriela Cîrstoiu – Târgu-Jiu și Eva Pacea – Brăila).
Rezultatele tuturor celor 4 echipe sunt deosebite, practic românii fiind remarcați peste tot în campionat. Din 2022 și până în prezent rezultatele obținute de echipele românești de robotică FTC sunt din ce în ce mai bine cotate și vizibile. În 2022 Delta Force din Arad a câștigat Campionatul Mondial tot in Hoston, fiind primii din afara Americii de Nord care au obținut un astfel de rezultat.
Premiera oferită de performanța din acest an este că două echipe românești ajung sa acceadă la titlul de Campioană Mondială, meciurile de finală fiind jucate de România contra România.
„Această competiție de robotică a fost inventată în Statele Unite în urmă cu 35 de ani. Noi facem robotică în liceele din România de 8 ani, noi Nație prin Educație. Vă dați seama ce copii avem în țara asta dacă după 8 ani am ajuns să jucăm România contra România în finala mondială de la Houston? Sunt atât de mândră de ei!, spune Dana Războiu, fondator al asociației Nație Prin Educație.
„Liceenii români ne-au arătat și anul acesta ce înseamnă să fii ambasador al țării tale prin dedicarea, pasiunea, inteligența și fair-play-ul lor. Ei sunt dovada vie că mereu se poate mai sus și mai bine dacă ne unim forțele și că investiția constantă în educație schimbă paradigme. Ceea ce acum 8 ani doar îndrăzneam să visăm a devenit realitate și încă una fabuloasă: sute de echipe în toată România, peste 15.000 de liceeni și campioni mondiali ai competiției din America. Noi, cei din BRD vom continua cu bucurie și recunoștință să îi susținem pe tinerii din România și să îi îndemnăm să investească în dezvoltarea lor personală. Îi felicităm pe toți cei din echipele de la First Tech Challenge, pe mentori, profesori și părinți și suntem recunoscători pentru energia pe care o degajă comunitatea de robotică a liceenilor din România. Tineri ca cei din competiția de robotică sunt un vector pentru schimbare și suntem optimiști privind spre viitor prin ochii lor”, a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale.
FIRST Tech Challenge România este cea mai mare competiție de robotică dedicată liceelor din România. Aceasta este organizată de către asociația Nație prin Educație, în parteneriat cu BRD și este afiliată organizației internaționale FIRST. Robotica este unul dintre cele mai importante domenii de viitor pentru România, spre care s-a îndreptat atenția din ce în ce mai mult, mai ales în ultimii ani. Din 2016, de când BRD s-a alaturat inițiativei Nație prin Educație, mii de elevi, profesori și mentori au beneficiat de această experiență, care combină educația STEAM, antreprenoriatul și robotica, formând o punte mai rapidă către un viitor mai bun, mai sustenabil. Nu este doar despre tehnologie și roboți, ci o experiență formatoare, care îi ajută pe tineri să își dezvolte abilități cruciale de comunicare și sociale, care le oferă mai multe oportunități în a-și construi o carieră.