pastel lansează competiția de briefuri creative „Poate brieful tău să dea volumul mai tare binelui?”, redefinind astfel rolul comunicării în crearea unui impact social și comercial durabil.
Prin această campanie aniversară, agenția de comunicare integrată invită companiile să înscrie briefurile lor, până pe data de 13 iulie, pentru a câștiga o campanie strategic-creativă, gata de implementare.
Campania aniversară „Poate brieful tău să dea volumul mai tare binelui?” este proiectată nu doar ca o celebrare a celor 18 ani de activitate, ci ca un impuls pentru integrarea principiilor sustenabilității în strategiile de business. Prin această competiție de briefuri creative, pastel își propune să demonstreze cum soluțiile de comunicare pot aduce beneficii tangibile atât în business, cât și în plan social.
„Campania aniversară nu este despre a reflecta la parcursul agenției, ci despre a fi un catalizator pentru schimbări pozitive în societate și în lumea afacerilor. Ne-am ancorat în prezent și vedem nevoile reale atât ale societății, cât și ale mediului de afaceri și, astfel, ne îndreptăm privirea spre viitorul pe care cu toții ni-l dorim. Alegerea de a lansa această campanie aniversară subliniază angajamentul nostru față de modul în care credem că ar trebui să evolueze industria creativă și impactul social pozitiv pe care îl poate avea. Vrem să demonstrăm că o comunicare autentică, strategică și creativă poate genera nu doar emoție, ci schimbări reale și sustenabile de care vor beneficia atât comunitățile, cât și companiile”, declară Dana Nae Popa, owner & managing director pastel.
Campania aniversară își propune să arate că sustenabilitatea și succesul comercial nu sunt doar compatibile, ci și complementare. Acest lucru este realizat printr-o competiție care încurajează organizațiile să gândească strategic despre cum pot aborda provocările subiectului sustenabilității în moduri care nu doar respectă, dar și valorifică resursele și potențialul lor. Într-un context în care consumatorii și autoritățile solicită tot mai multă responsabilitate și implicare activă din partea companiilor, această competiție oferă o platformă pentru organizații să demonstreze angajamentul lor față de dezvoltarea sustenabilă și să contribuie concret la binele societății, câștigând astfel încrederea și loialitatea publicului.
Companiile au la dispoziție două luni să completeze formularul de înscriere, să primească un template de brief creativ de la pastel, pe adresa de mail menționată în formular, și să trimită brieful care convinge juriul competiției de potențialul lui social și comercial. Campania câștigătoare va fi susținută de pastel, în termeni de creativitate și costuri de agenție de 18.000 euro, în timp ce organizația câștigătoare, conform regulamentului, va trebui să asigure un minimum buget pentru implementarea și promovarea acesteia.
Un juriu de experți garantează o selecție riguroasă și echitabilă a briefului câștigător
Briefurile vor fi evaluate de un juriu format din șapte experți în domeniile creativității, antreprenoriatului, sustenabilității și impactului social. Acest proces de evaluare multi-laterală va asigura că cel mai promițător brief va câștiga, garantând o implementare de succes care va aduce valoare adăugată atât participanților, cât și comunităților lor.
- Dana Nae Popa, owner și managing director pastel, este președintele juriului și va superviza întregul proces de jurizare, evaluând briefurile din perspectiva inovației și impactului în societate și în business.
- Laura Iane, director de creație pastel, va evalua briefurile din perspectiva potențialului creativ, asigurându-se că acestea sunt generative.
- Mădălina Marcu, director de dezvoltare la Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), are rolul de a verifica modul în care fiecare brief propune soluții concrete pentru problemele comunităților vizate, asigurându-se că acestea au o fundație solidă în realitățile sociale.
- Oana Groșan, director executive Ambasada Sustenabilității în România, și Dragoș Tuță, fondator și președinte Ambasada Sustenabilității în România, vor evalua briefurile din perspectiva sustenabilității, respectiv din perspectiva tranziției la modelul economic în care companiile, prin intermediul parteneriatelor, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică și profitul. De asemenea, ei vor analiza și contribuția la obiectivele de dezvoltare durabilă de la ONU, cele care guvernează și Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDDR 2030).
- Anca Roman, owner & General Manager ESGrow, va evalua briefurile din perspectiva Environment, Social și Governance, verificând dacă acestea sunt în concordanță cu specificul industriei în care activează companiile înscrise în competiție și modul în care briefurile acestora propun acțiuni concrete, cu impact pozitiv.
- Vlad Craioveanu, CEO & co-fondator Impact Hub București și Startarium, aduce o perspectivă antreprenorială și un angajament profund pentru inițiativele cu impact pozitiv în societate. El va evalua și identifica briefurile cu cel mai mare potențial de scalabilitate și inovație în afaceri.
pastel, 18 ani de activitate în domeniul comunicării integrate
pastel este o agenție românească de comunicare, cu o abordare strategică și creativă, cu o activitate de 18 ani pe piață și un portofoliu de clienți din arii diverse, precum auto, FMCG, servicii, industrie, B2B, IT, ONG, retail, energie etc.
Cu o echipă agilă de peste 35 de profesioniști, cu experiențe complementare și portofolii premiate, antrenată pentru campanii cu sens, agenția oferă în prezent servicii de comunicare integrată pentru proiecte ce se desfășoară atât în Romania, cât și la nivel regional.
În urmă cu trei ani, pastel a contribuit la lansarea Asociației pastel, ca o extensie a angajamentului agenției de comunicare pentru un impact pozitiv în lume, extinzând astfel eforturile de responsabilitate socială ale agenției.