Doar 14% dintre tinerii chestionați de platforma de educație sexuală Planifică Neprevăzutul declară că folosesc anticoncepționale, în vreme ce 64% declară că folosesc prezervativul ca metodă de contracepție, în condițiile în care, potrivit recomandărilor de specialitate, cele două metode ar trebui să fie asociate pentru o protecție mai mare în fața sarcinilor nedorite.
La chestionarul lansat de Planifică Neprevăzutul au răspuns peste 400 de tineri, dintre care majoritatea din mediul urban (89%), aflați la liceu (48,6%) sau la facultate (38,3%).
Un posibil motiv al evitării anticoncepționalelor este faptul că o mare parte dintre tineri se tem de efectele secundare ale acestor medicamente, care conțin hormoni concepuți pentru a fi similari celor naturali ce se regăsesc în corpul nostru, cum ar fi estrogenul și progesteronul. 42% dintre respondenții la quiz și-au exprimat temerea legată de efecte secundare precum schimbările de dispoziție sau creșterea în greutate.
Chiar dacă tinerii recunosc rolul pozitiv al hormonilor sexuali în dezvoltarea și adaptarea organismului, există încă multe mituri și percepții greșite care influențează decizia de a utiliza metode contraceptive hormonale. Respondenții la quiz au recunoscut și indicat câteva dintre cele mai răspândite mituri, precum „hormonii sexuali determină comportamente agresive sau iraționale” (39%), „hormonii sexuali sunt importanți doar în timpul adolescenței” (29.4%), „dezechilibrele hormonale sunt ușor de diagnosticat și tratat” (20.6%), „hormonii sexuali nu au niciun efect asupra sănătății mentale” (25.7) sau „dezechilibrele hormonale se rezolvă de la sine” (42.8%).
Aceste rezultate subliniază necesitatea conștientizării importanței unei contracepții eficiente, care poate ajuta la reducerea numărului de sarcini nedorite și, implicit, a numărului de avorturi, un capitol la care România are încă mari provocări. Avorturile pot avea un impact negativ profund asupra vieții personale și profesionale, iar educația corespunzătoare și accesul la metode contraceptive de încredere sunt esențiale pentru prevenirea acestora.
„Pentru a reduce fricile legate de utilizarea contraceptivelor hormonale și pentru a combate miturile, este crucial să îmbunătățim percepția asupra hormonilor sexuali prin educație și informare corectă. Hormonii sexuali, cum ar fi estrogenul,, joacă roluri importante nu doar în dezvoltarea fizică, dar și în sănătatea mentală și emoțională. De asemenea, este important să subliniem că asocierea prezervativului cu o metodă contraceptivă de înaltă eficacitate, precum pilulele contraceptive, poate crește semnificativ protecția împotriva sarcinilor nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală, conform recomandărilor ghidurilor internaționale”, declară dr. Elena Ucenic, medic primar obstetrică-ginecologie și expert al platformei Planifică Neprevăzutul.ro.
În ce privește cele mai importante aspecte de discutat când vine vorba de sănătatea sexuală cu un nou partener, cei mai mulți dintre respondenți au indicat „istoricul medical și testele pentru boli cu transmitere sexuală” (32%), precum și „preferințele și limitele personale” (22%) sau „igiena personală” (21.7%).
Potrivit unui raport lansat de Salvați Copiii la începutul acestui an, aproximativ 45% dintre fetele sub 15 ani devenite mame în statele Uniunii Europene provin din România, 30% din mamele minore (sub 18 ani) din Uniunea Europeană provin din țara noastră, iar unul din zece nou-născuți din România are o mamă adolescentă. Aproape în totalitatea cazurilor (97% dintre gravidele și mamele minore care au participat la cercetare) sarcina în perioada minoratului nu a fost una planificată. Tinerele care devin mame la vârste fragede se expun la riscuri majore pentru sănătate, precum hipertensiunea arterială, anemie, nașterea prematură, greutate mică la naștere la naștere a nou-născutului și depresia postpartum. La acestea se adaugă riscul de abandon școlar, aducând cu sine perspectiva intrării în cercul vicios al sărăciei, cu efecte transgeneraționale.
Platforma Planifică Neprevăzutul a fost lansată în urmă cu 11 ani printr-o campanie a Societății de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), cu susținerea Gedeon Richter, cu scopul de a crește nivelul de informare al tinerilor din România cu privire la contracepția de urgență. Platforma online a crescut alături de utilizatorii săi, îmbogățindu-și oferta de articole cu subiecte de mare interes pe tema sexualității, precum protejarea împotriva bolilor cu transmitere sexuală, prima discuție cu un medic ginecolog, pregătirea pentru prima experiență sexuală, mituri despre sex și contracepție, tipuri de relații, comunicarea cu partenerul sau cu părinții, șamd.