Peste 370 de milioane de fete și femei aflate în viață – adică una din opt – au fost supuse violului sau agresiunilor sexuale înainte de a împlini 18 ani, potrivit unor noi estimări publicate astăzi de UNICEF.
Primele estimări globale și regionale realizate vreodată cu privire la violența sexuală asupra copiilor – publicate în pragul Zilei Internaționale a Fetelor – indică amploarea acestui fenomen la nivel mondial, în special în rândul adolescentelor, având deseori consecințe resimțite pe tot parcursul vieții.
În cazul în care sunt incluse și formele de violență sexuală „fără contact”, precum abuzul online sau verbal, numărul fetelor și al femeilor afectate crește la 650 de milioane la nivel global – sau una din cinci, ceea ce denotă nevoia stringentă de a elabora ample strategii de prevenire și de sprijin pentru a combate în mod eficient toate formele de violență și abuz.
„Violența sexuală asupra copiilor reprezintă o pată pe conștiința noastră morală. Aceasta produce traume profunde și de durată, agresiunea fiind adesea săvârșită de o persoană pe care copilul o cunoaște și în care are încredere, într-un loc în care copilul ar trebui să se simtă în siguranță”, a afirmat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.
Datele arată că violența sexuală asupra copiilor este un fenomen răspândit, depășind granițele geografice, culturale și economice. Africa Subsahariană înregistrează cel mai mare număr de victime, mai precis 79 de milioane de fete și femei afectate (22%), fiind urmată de Asia de Est și de Sud-Est cu 75 de milioane (8%), Asia Centrală și de Sud cu 73 de milioane (9%), Europa și America de Nord cu 68 de milioane (14%), America Latină și Caraibe cu 45 de milioane în (18%), Africa de Nord și Asia de Vest cu 29 de milioane (15%) și Oceania cu 6 milioane (34%).
În contextele fragile, precum cele caracterizate prin instituții slabe, prezența forțelor ONU de menținere a păcii sau un număr mare de refugiați care își părăsesc țara din cauza crizelor politice sau de securitate, fetele se confruntă cu un risc și mai mare, prevalența violurilor și a agresiunilor sexuale survenite în copilărie fiind puțin peste una din patru fete.
„În contextele fragile, copiii sunt deosebit de vulnerabili la violența sexuală. Observăm violențe sexuale îngrozitoare în zonele de conflict, unde violul și violența de gen sunt folosite frecvent ca arme de război”, a completat Russell.
Datele arată că majoritatea cazurilor de violență sexuală asupra copiilor au loc în perioada adolescenței, atingând un maxim în intervalul de vârstă 14-17 ani. Conform studiilor, copiii supuși violenței sexuale sunt mai susceptibili la abuzuri repetate. Este important să se realizeze intervenții punctuale în perioada adolescenței pentru a întrerupe acest cerc vicios și pentru a reduce impactul pe termen lung al acestor traume.
Supraviețuitorii resimt adesea trauma violenței sexuale chiar și la vârsta adultă, confruntându-se cu un risc mai mare de boli cu transmitere sexuală, abuz de substanțe, izolare socială și probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea și depresia, precum și cu dificultatea de a dezvolta relații sănătoase. Datele arată că impactul este și mai amplu atunci când copiii amână să vorbească despre experiențele trăite, uneori timp îndelungat, sau nu dezvăluie niciodată abuzul.
Potrivit datelor, deși fetele și femeile sunt afectate într-un număr mai mare și experiențele lor sunt mai bine documentate, acest fenomen afectează și băieții și bărbații. Se estimează că între 240 și 310 milioane de băieți și bărbați – adică aproximativ unu din 11 – au fost victime ale violului sau agresiunilor sexuale în copilărie. Acest număr crește la 410 sau chiar 530 de milioane atunci când estimările includ și formele de violență fără contact.
Lacunele persistente în materie de date, mai ales în ceea ce privește experiențele băieților și formele de violență sexuală fără contact, semnalează necesitatea de a investi mai mult în procesul de colectare a datelor pentru a identifica adevărata amploare a violenței sexuale asupra copiilor.
În contextul în care șefii de guvern și societatea civilă, incluzând activiști, supraviețuitori și tineri, urmează să se întâlnească cu ocazia primei Conferințe ministeriale globale privind violența asupra copiilor, care va avea loc în Columbia luna viitoare, datele indică nevoia stringentă de a intensifica acțiunile întreprinse la nivel global pentru a combate violența sexuală asupra copiilor și a construi un viitor mai sigur pentru copiii din întreaga lume prin:
- contestarea și schimbarea normelor sociale și culturale care înlesnesc săvârșirea actelor de violență sexuală și descurajează copiii să ceară ajutor;
- asigurarea accesului fiecărui copil la informații corecte, accesibile și adecvate vârstei sale, care să îi permită să recunoască și să sesizeze actele de violență sexuală;
- asigurarea că fiecare victimă și supraviețuitor de vârstă minoră are acces la servicii care sprijină justiția și procesul de vindecare și reduc riscul unor noi traume;
- consolidarea legislației și a reglementărilor pentru a proteja copiii împotriva oricărei forme de violență sexuală, inclusiv în cadrul organizațiilor care lucrează cu copii, precum și investirea în personalul, resursele și sistemele necesare pentru aplicarea acestora;
- dezvoltarea unor sisteme de date mai eficiente la nivel național pentru monitorizarea progreselor și asigurarea responsabilității prin aplicarea standardelor internaționale, precum Clasificarea Internațională a Violenței asupra Copiilor.