Fundația TELUS Digital Romania Community Board a deschis înscrierile pentru a prima sesiune a programului anual de granturi, prin care oferă organizațiilor non-guvernamentale din România oportunitatea de a beneficia de finanțarea inițiativelor axate pe educație, sănătate sau mediu.
ONG-urile își pot înscrie proiectele până la data de 11 aprilie 2025, valoarea totală a fondurilor alocate în această sesiune fiind de 50.000 USD, jumătate din bugetul anual al programului.
Granturile sunt acordate exclusiv organizațiilor non-guvernamentale înregistrate în România, iar proiectele depuse trebuie să fie implementate până la finalul anului 2025, să aibă ca beneficiari direcți copii, tineri sau familiile acestora, precum și să utilizeze inovația socială și tehnologia în abordarea unei probleme identificate în comunitățile în care sunt active.
ONG-urile pot transmite propunerile de proiecte prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site. În formularea cererii de finanțare, organizațiile sunt încurajate să aibă în vedere detalierea problemei identificate, a modalității în care proiectul propus va oferi o soluție inovatoare, prin acțiuni concrete, cât și a rezultatelor măsurabile așteptate.
În funcție de numărul de beneficiari și complexitatea proiectelor propuse, ONG-urile pot solicita granturi de până la 10.000 USD. Evaluarea propunerilor și selecția proiectelor câștigătoare vor fi realizate de Comitetul Executiv al Fundației până la finalul lunii mai 2025.
Cu această nouă sesiune de granturi, TELUS Digital Romania Community Board își continuă demersul început în anul 2016 de a susține comunitățile locale. Până în prezent, Fundația a sprijinit financiar 143 de proiecte din România, cu granturi în valoare totală de peste 3,5 milioane de lei (800.000 USD). În 2024, 13 organizații au beneficiat de un grant din partea Fundației TELUS Digital România: Asociația Hercules, Asociația eematico, Fundația Te Aud România, Asociația Anaid, Asociația Educația la Sat, Asociația FREE, Fundația Internațională pentru Copil și Familie, Asociația Caravana cu Medici Iași, Asociația Autism Voice, Asociația Familia SMA, Asociația The Story of Autism, Asociația Club Sportiv Nautic Titanii, Asociația Climato Sfera.
Prin intermediul programului de granturi al Fundației, alături de evenimentul anual de voluntariat TELUS Days of Giving și de alte campanii sociale derulate pe parcursul fiecărui an, TELUS Digital își aduce contribuția la dezvoltarea comunităților din care fac parte membrii echipei sale, respectându-și astfel angajamentul de a dărui acolo unde aceștia locuiesc (“We Give Where We Live”).