In perioada 1 – 7 august la Palatul Voievodal Mogosoaia peste 700 de cercetasi, de toate varstele, din tara si din strainatate (Argentina, Bulgaria, Franta, Spania, Slovenia) vor sarbatori Centenarul Cercetasiei in Romania.
Evenimentele care vor marca cei “100 de ani de Educatie pentru Viata” aduc in prim plan rolul cercetasiei in formarea de lideri si cetateni activi. Din acest motiv, timp de doua zile, pe 3 si 4 august va fi deschis publicului larg Targul celor 100 de Metode de Educatie Non-Formala. In cele doua zile, tinerii vor avea oportunitatea de a alege dintr-o varietate mare de metode, puse in practica de catre diversi specialisti sau lideri cercetasi: Teatru playback, Drumming,Teatru invizibil, Teatru de imagine, Storytelling, Scenete, Fun Science, Ecologizare, Olarit, Bricolaj, Confectionare jucarii, City quest, TEDx, Quilling, Board games, Prim-ajutor, Bans-uri, , Parcour, Clovnerie,Magie , Stencils, Graffiti, AEROgrafie, Psihodrama,Acrobatie ,Sociodrama, Facilitare grafica, Dans (contemporan), Pantomima, Drama terapie, Teatru de improvizatie, Juggling cu poi, diblo, flower stick , Public speaking, Stop motion, Living statues/expozitie vie, Photovoice, Mentoring, Biblioteca Vie, Cafenea Publica.
De asemenea, tinerii cercetasi vor prezenta rezultatele celor 100 de proiecte pentru Romania – ansamblu de initiative lansat la inceputul anului 2013, cu scopul de a imbunatati viata si mediul inconjurator al diverselor comunitati din tara noastra.
Evenimentul este sustinut in parteneriat cu Primaria Municipiului Bucuresti, Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, Ministerul Tineretului si Sportului si parteneri publici si privati care sustin educatia nonformala in Romania.
Organizatia Nationala „Cercetasii Romaniei”(www.scout.ro) a fost reinfiintata in anul 1990 si este cea mai mare miscare neguvernamentala de tineret din Romania, cu circa 2500 de membri in 61 de centre locale (filiale) raspandite in toata tara. Organizatia nationala este, de asemenea, integrata in cercetasia mondiala prin apartenenta ei ca membra cu drepturi depline a Organizatiei Mondiale a Miscarii Scout (www.scout.org) si este singura din tara recunoscuta ca atare. Organizatia mondiala numara in prezent peste 31 de milioane de membri activi in 216 tari si teritorii, existand doar 3 tari in lume care nu au organizatii de cercetasi.
In Statele Unite 65% din congresmenii americani si 85% din agentii FBI au fost cercetasi. La nivel mondial, printre celebritatile care in adolescenta au fost cercetasi se numara fostul component al trupei Beatles, Paul McCartney, fotbalistul David Beckham, regizorul Steven Spielberg, regele Suediei Carl Gustaf al-XVI-lea, fostul premier britanic Tony Blair, presedintele american George W. Bush si fostul presedinte francez Jacques Chirac. Pe plan local, printre personalitatile care au fost cercetasi se numara Grigore Antipa, Nicolae Iorga, Alexandru Borza, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, George Calinescu, Ecaterina Teodoroiu, Mina si Nicolae Minovici si Ion Ratiu si multi altii. (A.D.)