Pana pe 12 noiembrie 2013 se mai pot face nominalizari la Gala Nationala a Voluntarilor organizata de Federatia VOLUM si partenerii sai.
Timp de trei saptamani organizatiile neguvernamentale si institutiile publice care lucreaza cu voluntari, precum si companiile care isi implica angajatii in proiecte de voluntariat au fost invitate sa isi nominalizeze favoritii, accesand www.galavoluntarilor.ro
Nominalizatii trebuie sa-si fi derulat activitatea pe durata anului 2013 sau sa faca parte din proiecte aflate in derulare, conditia fiind ca acestea sa fie suficient de avansate pentru a permite raportarea unor rezultate preliminare concrete. Competitia are 4 sectiuni impartite pe 22 de categorii: Voluntarul Anului, Proiectul de Voluntariat al anului, Coordonatorul de voluntari al Anului si Centrul de voluntariat al Anului.
Secretariatul Federatiei VOLUM, organizatiile membre VOLUM sau membrii Consiliului Director VOLUM nu sunt implicati in procesul de preselectii, jurizare sau analiza a lucrarilor primite. Procedura de jurizare include analiza juriului extern Federatiei VOLUM, precum si votul publicului. Finalistii vor fi anuntati public pe www.galavoluntarilor.ro in perioada 19-22 noiembrie 2013, cand va incepe si votul publicului. Jurizarea va avea loc in perioada 19 noiembrie – 2 decembrie 2013 de catre 33 de experti din toate domeniile de activitate, care vor fi publicati pe website-ul competitiei dupa inchiderea nominalizarilor. Castigatorii vor fi premiati in data de 12 decembrie 2013, la Gala Nationala a Voluntarilor. Povestile finalistilor vor fi promovate in editia 2013 a publicatiei anuale ”Portret de Voluntar” editata de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat.
Competitia Gala Nationala a Voluntarilor, editia 2013 este realizata cu sprijinul Ministerului, Tineretului si Sportului, Complexului National Sportiv ”Lia Manoliu”, Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si Reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti.
La fel ca in editiile precedente, competitia va fi sustinuta de catre cei opt Ambasadori ai Voluntariatului in Romania: Raed Arafat, Margareta Paslaru, Damian Draghici, Marius Manole, Irina Pacurariu, Calin Goia, Valeria Racila van Groningen si Zoli Toth. (A.D.).