Tiago Domingos, CEO al Terraprima si project manager al proiectulu Sown Biodiverse Pastures vorbeste despre contributia acestuia la protectia mediului si despre mecanismul din spatele proiectului
Ce provocari adreseaza proiectul Sown Biodiverse Pastures?
Solul pasunilor naturale din Portugalia este in general foarte sarac, ca urmare a practicilor incorecte din agricultura din ultimele cateva sute de ani. Ca urmare a productivitatii lor scazute, numai un numar redus de animale pot fi tinute in ferme. Mai mult decat atat, pe masura ce timpul trece, parcelele de teren sunt invadate de tufe care in schimb, sporesc riscul izbucnirii de incendii.
Ce solutie propune proiectul dvs. si cum contribuie acesta la lupta impotriva schimbarii climatice?
Prin proiectul Sown Biodiverse Pastures intentionam sa regeneram si sa protejam solurile din Portugalia impotriva eroziunii si a desertizarii, in paralel cu inmagazinarea carbonului. Fenomenul de inmagazinare a carbonului reprezinta capacitatea plantelor de a capta dioxidul de carbon din atmosfera si inmagazinarea acestuia in sol pentru o perioada lunga de timp. Pana in prezent proiectul acopera 50.000 de hectare si implica 1.000 de fermieri care cultiva si mentin pasunile cu un grad ridicat de productivitate. Deja, prin intermediul acestui proiect au fost preluate din atmosfera un million de tone de dioxid de carbon. Aceasta valoare reprezinta echivalentul unor emisii de carbon generate de mai mult 130.000 de europeni intr-un an.
Cum functioneaza acest sistem?
O pasune poate contine pana la douazeci de specii diferite de plante, ceea ce o face sa fie mai productiva si mai rezistenta la schimbarile de mediu. Practic, o varietate mare de plante creeaza conditiile pentru pasuni mai productive. Acest lucru inseamna ca se inregistreaza o marire a cantitatii de biomasa care creste deasupra solului, ceea ce inseamna ca animalele beneficiaza de hrana chiar si in perioadele cu clima schimbatoare. Totodata, creste si cantitatea de sol organic sub pamant, ceea ce ajuta la protejarea solului si imbogatirea acestuia cu carbon.
De unde v-a venit ideea acestui proiect?
Acest sistem inovator de gestionare a pasunilor a fost initial dezvoltat de David Crespo, un agronom portughez. Ulterior, cercetarile au fost facute si de Instituto Superior Tecnico (IST) din Lisabona. Aceste cercetari au dus la cuantificarea cantitatii de carbon inmagazinat. Acest fapt a condus la infiintarea Terraprima, o companie desprinsa din IST. Initial, Terraprima a testa conceptul cu sprijinul companiei portugheze din domeniul energiei, EDP. Totodata, guvernul portughez este pionier in dezvoltarea acestui sistem de pasuni, prin intermediul instrumentului financiar Portuguese Carbon Fund.
Care sunt beneficiile fermierilor care iau parte la acest proiect?
Cel mai important beneficiu este ca fermierii sunt in masura sa-si continue activitatea. Fiind in masura sa oferim un serviciu nou, acestia isi pot pastra locurile de munca. Dincolo de activitatea de comercializare a carnii sau a produselor lactate, fermierii pot acum vinde carbonul inmagazinat catre Terraprima iar in schimb, noi il vindem catre Portuguese Carbon Fund. Un element important al succesului acestui proiect este asistenta tehnica pe care Terraprima o ofera fiecarui fermier in parte. Le oferim acestora suport tehnic personalizat pentru a ne asigura ca inmagazinarea carbonului are loc.
Cine mai beneficiaza de pe urma proiectului Sown Biodiverse Pastures?
De pe urma acestui proiect beneficiaza intreaga societate. Este vorba despre o solutie de protectie a climei, cu trei beneficii semnificative: retrage emisiile de dioxid de carbon din atmosfera, protejeaza solul de eroziune si desertificare si creeaza locuri de munca. Daca ar fi mai multi cetateni europeni care sa fie la curent cu astfel de solutii probabl ca ar fi mult mai dornici sa sprijine activitatile “prietenoase” cu mediul.
Ce inseamna pentru proiectul dvs. acest premiu?
Faptul ca am castigat competitia “Lumea pe care o vrei. Cu clima care iti place” inseamna ca am obtinut recunoastere pentru munca depusa. Avem astfel sansa de a spori vizibilitatea proiectului si de a obtine stimulente suplimentare pentru a extinde acest proiect in mai multe ferme, pe arii mai mari si in alte tari din Europa si din intreaga lume.
Tiago Domingos este CEO la Terraprima si project manager in cadrul proiectului Sown Biodiverse Pastures. Terraprima este o companie desprinsa din Instituto Superior Tecnico, o scoala de inginerie cu sediul in Lisabona. Terraprima a fost infiintata in anul 2008 si are in prezent opt angajati care se ocupa de proiectarea si implementarea de practice pentru a compensa impactul negativ al activitatii umane asupra mediului inconjurator. Portuguese Carbon Fund (PtCF) este un instrument financiar realizat de autoritatile portugheze. Prin intermediul acestui instrument au fost alocati 30 de milioane de euro pentru activitatile de reducere a emisiilor de gaze de sera din Portugalia. (A.D.).