Bacardi Limited si-a publicat recent raportul anual de responsabilitate corporativa in care anunta noi realizari in eforturile depuse permanent de companie pentru a diminua impactul activitatii sale asupra mediului inconjurator.
Compania, detinuta de familia Bacardi si-a redus consumul de energie cu peste 25% si consumul de apa cu un procent impresionant de 54% comparativ cu rezultatele publicate in primul raport de responsabilitate corporativa al companiei, dat publicitatii in anul 2006. Cantitatea de apa economisita de Bacardi este echivalentul a 10,3 milioane de dusuri facute de indivizi.
De altfel, Bacardi Limited a facut de-a lungul timpului eforturi pentru a stabili standarde in domeniul responsabilitatii corporative in industria bauturilor spirtoase in care activeaza. Totodata, raportul descrie abordarea multivalenta a companiei pe parcursul anului fiscal 2013 si scoate in evidenta obiectivele de responsabilitate corporativa stabilite pentru anul fiscal 2014 si nu numai.
“Bacardi Limited si-a luat angajamentul in ceea ce priveste managementul responsabil al tuturor activitatilor de afaceri”, a declarat Ed Shirley, presedinte si CEO al Bacardi Limited, unul dintre principalii producatori de bauturi spirtoase la nivel mondial. “Obiectivul nostru este sa fim cei mai buni in ceea ce priveste responsabilitatea corporativa din industria bauturilor spirtoase si credem ca, printr-o gestionare responsabila a impactului pe care activitatile noastre il au asupra mediului inconjurator si asupra mediului social, Bacardi va deveni o afacere mai sustenabila pe termen lung”, a mai precizat acesta.
Bacardi Limited a fost infiintata cu aproape 152 de ani in urma in Santiago de Cuba, afacerea de familie avand in prezent aproximativ 6.000 de angajati. Compania isi produce brandurile in cele 27 de fabrici pe care le detine, iar produsele acesteia sunt vandute in peste 150 de tari. Bacardi Limited este un grup de firme care include si compania Bacardi International Limited. (A.D.).