Fundatia flamanda The Open Network for Community Development in parteneriat cu compania Samdam Gifts initiaza Campania Nationala de Dezvoltare de Proiecte Comunitare, intitulata “Promoveaza-te”.
Aceasta campanie isi propune incurajarea asociatiilor si a grupurilor informale ale societatii civile, in demersul lor, de a-si promova activitatile ce le desfasoara in cadrul comunitatii. Campania se va desfasura pe parcursul anului 2014 si va cuprinde informarea cu privire la granturile oferite de cele doua entitati juridice si la metodologia de concurs, selectia celor mai bune zece proiecte la nivel national, finantarea si implementarea proiectelor, evaluarea activitatilor desfasurate.
Proiectele care vor primi finantare sunt cele care isi vor demonstra caracterul social si comunitar, respectiv care vor prezenta activitati in comunitate si cu actori ai acesteia direct implicati in desfasurarea acestor activitati. De asemenea, proiectele trebuie sa promoveze principiul solidaritatii si incluziunii sociale (sa fie proiecte pentru si cu persoane aflate in dificultate).
Prin finantarea acestui proiect social la nivel national, compania Samdam Gifts isi propune sa dezvolte valorile responsabilitatii sociale si demonstreaza interes pentru cresterea implicarii partenerilor din sectorul de afaceri in socialul romanesc.
Debutul Campaniei Nationale “Promoveaza-te” a avut loc la finalul anului trecut, la Ciumarna, Suceava cu prilejul Intalnirii Nationale a Trainerilor Regionali din Fundatia “The Open Network for Community Development”. La lansare au a participat D-l Wim D’haese din partea Samdam Gifts si presedintele Fundatiei “The Open Network for Community Development” d-l Jozef Goebels. (A.D.).