Fundatia Orange a desemnat castigatorii concursului „Sustine un ONG”, ce ofera fonduri pentru proiecte de filantropie propuse si coordonate de angajati ai Orange Romania. In cadrul programului, angajatii Orange au avut ocazia sa propuna proiecte in folosul comunitatii, in parteneriat cu o organizatie non-guvernamentala din Romania, in domenii precum educatie, cultura, protectia mediului, sanatate, dizabilitati, dezvoltare rurala.
Concursul a beneficiat de un buget in valoare de peste 125.000 lei, iar proiectele vor fi implementate in perioada martie – octombrie 2014. Angajatii Orange vor avea rolul de coordonatori de proiect si vor asigura legatura dintre fundatie si institutia partenera.
In urma analizarii proiectelor depuse anul acesta, au fost desemnati urmatorii castigatori:
- Andrei Henciu, din departamentul Business to Consumer, cu proiectul „Educatie pentru viitor”, in parteneriat cu Asociatia Stea. Proiectul consta in crearea caravanei educative „Educalternativa” ce se va deplasa in zone defavorizate din judetul Satu Mare pentru a realiza diferite activitati cu copii si cu parintii acestora: alfabetizare, activitati de cultura generala, jocuri educative, activitati de animatie socio-educativa, activitati de dezvoltare a abilitatilor sociale, consiliere si ateliere de educatie parentala.
- Proiectul „Impreuna pentru viata”, in parteneriat cu Asociatia Aripi Spre Viata din Bucuresti propus de Mihael Mircea din departamentul CRM And Business Intelligence Unit. Scopul proiectului este acela de a imbunatati conditiile de tratare pentru copiii si tinerii diagnosticati cu leucemie, cancere si alte boli grave. Astfel, se va achizitiona o statie care cuprinde trei infusomate si un injectomat pentru una din cele 6 rezerve sterile din cadrul sectiei de transplant medular pediatrie din Clinica de Pediatrie a I.C. Fundeni.
- Dragos Oboroceanu din departamentul Sales&Distribution cu proiectul „Fii activ, fii creativ!” in asociere cu Fundatia Solidaritate si Speranta Iasi, filiala Savinesti. Prin intermediul acestui proiect se vor organiza cursuri de croitorie si antreprenoriat pentru persoane din categorii sociale vulnerabile din comuna Savinesti si 10 comune inconjuratoare si se va infiinta un atelier protejat de croitorie.
- Andreea Popescu din departamentul Customer Service cu proiectul „Camera Multisenzoriala pentru copiii cu dizabilitati”, in parteneriat cu Asociatia Pedia pentru sprijinirea copiilor cu deficiente neuropsihomotorii, din Bucuresti. Scopul proiectului este achizitionarea unei camere de stimulare multisenzoriala care creste semnificativ ritmul de recuperare pentru copiii cu deficiente neuropsihomotorii in cadrul terapiilor efectuate, in scopul integrarii lor in societate.
Comitetul de selectie a proiectelor castigatoare a fost format din: Dana Deac – Presedinte al Consiliului Director al Fundatiei Orange, Amalia Fodor – Director al Fundatiei Orange, Madalina Marcu – Director dezvoltare resurse ARC Romania, Cristina Bazavan – jurnalist si blogger, iar din partea Orange Romania: Mirela Bosoi – Head of Brand and Communication, Veronica Dogaru – Corporate Communications Manager si Irina Enache – membru in Forumul Angajatilor.
Criteriile de evaluare a proiectelor au fost: relevanta, durabilitatea (rezultate concrete si sustenabilitate), impactul (numar de beneficiari), precum si contributia financiara sau in natura a ONG-ului partener. Cele patru proiecte castigatoare au demonstrat cel mai bine ca propun o solutie realista si eficienta de rezolvare a problemei existente, ca sunt sustenabile pe termen lung si au un raport optim intre bugetul solicitat si rezultatele estimate ale proiectului.
Fundatia Orange va oferi fiecarui proiect castigator o finantare in valoare maxima de 32.000 lei, pe care o va directiona catre organizatia non-guvernamentala partenera.
„Implicarea in proiecte caritabile si de voluntariat este deja o traditie pentru angajatii Orange Romania. Participarea la acest concurs reprezinta pentru ei ocazia de a lucra impreuna cu organizatia partenera la propunere, pregatindu-se in acelasi timp sa devina coordonatori ai proiectului respectiv. In plus, castigatorii simt o mare satisfactie datorita faptului ca au ajutat organizatiile pe care le sustin sa obtina finantare”, a declarat Amalia Fodor, Director Executiv al Fundatiei Orange Romania.
Anul trecut, proiectele coordonate de angajati ai Orange Romania au contribuit la imbunatatirea conditiilor de viata pentru un numar de peste 320 de beneficiari directi si alti peste 550 de beneficiari indirecti.
In paralel cu concursul „Sustine un ONG” pentru proiecte propuse de angajati ai companiei Orange, Fundatia Orange deruleaza si concursul „Lumea prin culoare si sunet”, cu fonduri in valoare de 350.000 de euro, pentru proiecte propuse de organizatii non-guvernamentale care au ca beneficiari persoane cu deficiente de auz sau de vaz. Editia 2014 a concursului „Lumea prin culoare si sunet” este in prezent in desfasurare, iar proiectele castigatoare vor fi anuntate in perioada urmatoare. (A.D.).