Kaufland Romania sustine educatia si protejarea mediului in judetele Dunarene. Astfel, compania se va implica activ in cadrul proiectului „Let’s Do It, Danube!” prin aducerea educatiei ecologice in scoli din judetele dunarene si echiparea voluntarilor la ecologizarea malurilor fluviului, pe 29 iunie – de Ziua Internationala a Dunarii.
De altfel, Kaufland este partener national Let’s Do It, Romania! inca din anul 2011, sprijinind desfasurarea zilei nationale de curatenie prin echiparea unui numar de 15.000 de voluntari in cadrul celor trei editii desfasurate.
Campania de educatie ecologica a inceput pe 7 aprilie si continua pana la finalul anului educational. In cadrul acestei etape, copiii vor avea posibilitatea de a viziona filmul documentar: „Dunarea – Amazonul Europei!” si vor participa la sesiuni de training de protejarea si prevenirea poluarii mediului si a apelor. In cadrul acestei etape, Kaufland Romania va dona scolilor participante harti educative si va premia copiii cu cea mai mare implicare in proiect. Totodata, in cadrul campaniei, retailerul va echipa o parte dintre voluntarii participanti la ecologizarea malurilor Dunarii.
Judetele implicate in cadrul proiectului sunt Caras – Severin, Mehedinti, Dolj, Olt, Teleorman, Giugiu, Calarasi, Ialomita, Constanta, Braila, Galati, Tulcea.
„Pentru Kaufland Romania, a fi o companie responsabila implica asumarea unui rol activ de partener social, avand ca scop dezvoltarea durabila a comunitatii in care activeaza. Conceptul de responsabilitate sociala se refera la contributia pe care trebuie sa o aiba o companie la dezvoltarea societatii in care activeaza. De aceea, Kaufland se implica in diferite actiuni sociale, sustinand financiar si material nu numai proiecte ample, complexe, desfasurate pe perioade indelungate de timp, ci si actiuni sociale ocazionale. Protectia mediului si durabilitatea joaca un rol important pentru noi. Astfel, de exemplu, donam alimente organizatiilor umanitare locale si punem mare valoare pe compatibilitatea ofertei noastre de marfuri cu mediul inconjurator.De asemenea, pentru ca responsabilitatea pentru mediul inconjurator este o tema actuala, a carei importanta creste exponential, ne implicam activ in proiecte comunitare ce au ca obiectiv informarea comunitatii cu scopul ocrotirii si intretinerii mediului inconjurator”, au declarat reprezentantii Kaufland Romania.
Lantul de retail Kaufland este originar din Germania, iar primul magazin in afara Germaniei a fost inaugurat in Cehia, in 1998. In Romania, primul magazin a aparut in 2005. Compania se concentreaza pe gestionarea responsabila a resurselor naturale, reducand astfel din impactul pe care actiunile acesteia le are asupra mediului inconjurator. (A.D.).