Asociatia ProDrama si Teatrul National “I.L.Caragiale” va invita in datele de 18 si 19 Octombrie 2014, ora 20:00, la ”Ziua in care nu se cumpara nimic” de Kim Atle Hansen, in regia lui Horia Suru, la Sala Mica a Nationalului, un proiect in cadrul Programului 9G la TNB.
“Ziua in care nu se cumpara nimic” e povestea unor tineri care lupta pentru o lume mai buna. Au nevoie sa fie ascultati. Actorii sunt atat personajele cat si naratorii vietii personajelor. Spectacolul exploreaza limitele si motivatiile implicarii tinerilor, vazuti intr-un univers mereu proiectat, schematizat, redus la esenta, o materializare a distantei pe care personajele par s-o simta fata de actiunile lor.
Petra (Ilinca Harnut) si Andrei (Rolando Matsangos) vor sa atraga atentia asupra consumerismului si a exploatarii muncitorilor din lumea a treia. Kati (Cristina Gavrus) si Irina (Olivia Alexandra Nita) vor sa devina vedete cantand la un eveniment de salvare a planetei. Toma (Andrei Morariu) si Petru (Emil Mandanac) vor sa protesteze pentru a imbunatati conditiile din azilul de batrani in care lucreaza. Ana (Simona Cuciurianu) vrea sa fie mai mult decat o simpla vanzatoare intr-un magazin de haine. Drumurile lor ii duc la mall. Aceasta vizita le va schimba vietile.
Un spectacol despre tineri, despre implicarea politica si sociala, despre naivitate si principii. Ce fel de consecinte ar putea avea o astfel de implicare si ce riscuri suntem dispusi sa ne asumam?
Kim Atle Hansen este un dramaturg, actor si activist norvegian, autor al mai multor piese de teatru tratand probleme ale societatii actuale. Este angajat al Norske Theater, Oslo. „Ziua in care nu se cumpara nimic” este piesa lui cea mai cunoscuta, fiind montata pana acum in Anglia, Brazilia, Italia, America si Rusia. (A.D.).