Pe 25 octombrie 2014, Asociatia OvidiuRo a aniversat 10 ani de existenta si a strans in seara Balului Caritabil organizat cu ocazia sarbatorii de Halloween suma de 267.000 de euro. Aceasta reprezinta o contributie importanta la bugetul organizatiei pentru 2015, an in care programul Fiecare Copil in Gradinita va sprijini 2.200 de copii.
Acest program se concentreaza pe inscrierea copiilor saraci la gradinita, incepand cu varsta de 3 ani, pentru a le oferi sansa de a merge pregatiti la scoala si de a se integra mai tarziu in societate ca persoane active.
In ton cu tema balului – Magia Filmului – , unul dintre cele mai importante momente ale serii a fost reprezentat de oferirea premiilor speciale. Actrita Bérénice Bejo si Michel Hazanavicius, regizorul filmului “The Artist” i-au oferit criticului de film, Irina Margareta Nistor, premiul Friedrich Niemann, ”Lifetime Achievement Award”, care recunoaste contributiile individuale extraordinare.
Angel Tilvar, presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Camerei Deputatilor, a oferit Consiliului Judetean Cluj premiul pentru “Cea mai buna adaptare a programului Fiecare Copil in Gradinita”, Clujul fiind primul judet din tara care se implica si financiar in implementarea acestui program.
Premiul pentru “Cea mai indelungata sponsorizare” a fost oferit companiei KMG International (fostul Rompetrol Grup) pentru cei 10 ani de sustinere a activitatilor organizatiei OvidiuRo.
Compania romaneasca Dedeman, care sustine programul Fiecare Copil in Gradinita de ani buni si care in acest an si-a marit sustinerea financiara, a primit premiul “Cel mai nou Investitor Major”.
Sub sloganul “Fiecare Donator e Castigator” – moment prezentat de Cabral Ibacka, Adela Vrinceanu Celebidachi si Bryan Jardine – a fost donata suma de 55.000 de euro. Cei mai generosi donatori au fost Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank, Familia Celebidachi si alti doi donatori, care au dorit sa ramana anonimi. (A.D.).