Duminica, 29 martie, de la ora 19:00, Agentia Creionetica ii provoaca pe cei interesati la o discutie si un atelier de colaje pe tema stereotipurilor de gen folosite in publicitate, in cadrul Serilor ONG.
In goana dupa profit, brandurile mizeaza pe imagini si mesaje cliseice, pe stereotipuri si prejudecati la indemana publicului numeros. Vorbim despre o publicitate care se leaga de vulnerabilitatea individului ghidat parca de instinctele sale si atat. Se spune ca aceasta este reteta care vinde mult si repede.
Invitata serii, Oana Baluta, conferentiara universitara si activista feminista, va analiza o serie de reclame care utilizeaza “cu succes” stereotipurile de gen, promovand reprezentari partiale si deformate ale femeilor si ale barbatilor din timpurile pe care le traim acum. Atelierul va discuta si despre acceptarea si contestarea imaginilor stereotipizate din reclame.
In a doua parte a serii, Cristiana Bobarnac, manager Creionetica, invita audienta la un atelier de colaje prin care fiecare participant isi va “mesteri” un poster folosindu-se de advertorialele din tabloide. Invitatii vor invata cum trebuie sa creeze vizualuri si mesaje tinand cont de principii etice si nediscriminatorii.
Participarea implica o donatie de 30 RON, care va servi organizarii logistice oferite de catre Incubator107. Inscrierile se pot face la roxana@creionetica.ro, cu mentiunea in e-mail a numelui si functiei persoanei participante precum si a denumirii ONG-ului din care face aceasta parte.
Gazda atelierului este Incubator107, situat pe str. Traian, nr. 7. (A.D.).